Nuielușa oferită copiilor neascultători de către Moș Nicolae nu este doar o glumă sau un element decorativ al sărbătorii. Ea are o puternică semnificație religioasă și culturală, profund înrădăcinată în legendele despre Sfântul Nicolae, cel care stă la baza personajului Moșului.
Conform tradiției, această ramură subțire reprezintă o formă simbolică de atenționare pentru cei mici, reamintindu-le importanța disciplinei, a respectului și a unei purtări corecte.
În credința ortodoxă, Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al familiei, al copiilor și al celor aflați în nevoie. Pe lângă rolul său de ocrotitor, el este asociat și cu ideea de îndrumare și corectare morală.
Legenda care stă la baza acestui obicei se leagă de participarea Sfântului Nicolae la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325. Acolo, preotul Arie din Alexandria a susținut o învățătură considerată eretică, afirmând că Iisus Hristos nu are natură divină. Sfântul Nicolae, indignat de această blasfemie, l-ar fi lovit pe Arie pentru a apăra adevărul credinței.
Acest episod, transmis de-a lungul secolelor, a devenit un simbol al sancționării celor care se abat de la conduita morală. În lumea satului românesc, ideea s-a transformat într-o tradiție: copiii neascultători erau „pedepsiți” cu o nuielușă, de obicei o crenguță tânără de pom fructifer, considerată și purtătoare de belșug.
În tradiția populară se spune că dacă nuielușa primită era pusă într-un vas cu apă și aceasta înmugurea până la Anul Nou, copilul era considerat iertat pentru greșelile sale. Mugurii simbolizau renașterea, curățarea sufletească și un nou început.
Această semnificație a fost transmisă din generație în generație și explică de ce nuielușa este privită, în fond, ca un îndemn spre îndreptare, nu ca o pedeapsă propriu-zisă.
Deși tradiția nuielușei încă se păstrează ca simbol, majoritatea copiilor primesc astăzi de la Moș Nicolae cadouri, dulciuri și mici bucurii. Aceasta se datorează imaginii pline de bunătate pe care Sfântul Nicolae o are în legendele creștine.
Cea mai cunoscută poveste vorbește despre generozitatea lui! Trei tinere sărace erau pe punctul de a fi obligate să se căsătorească împotriva voinței lor din cauza lipsei zestrei. Sfântul Nicolae, fără să se arate sau să-și laude fapta, le-a lăsat în mod tainic banii necesari pentru a se salva din această situație. Se spune că darurile erau strecurate pe fereastră și ajungeau direct în ghete sau în ciorapi.
FOTO: hitfm.ro
Preluat de la: csid.ro

