copilarie.jpg

Acum ai ocazia să faci o faptă bună. Vino la Sun Plaza şi donează rechizite pentru copiii fără posibilităţi. Tot aici, elevii din clasele I-XII îşi vor putea face fotografii gratuite.

Prima zi din anul şcolar este probabil ziua pe care copiii o aşteaptă cu cea mai mare nerăbdare. Îşi pregătesc ghiozdanul, hăinuţele, uniforma dacă e cazul, pantofii noi, zâmbetele şi merg să îşi reîntâlnească, după trei luni de vacanţă, colegii. Sunt numai buni de fotografiat!

În perioada 11-13 septembrie, între orele 11.00-17.00, Cristian Şuţu îşi va muta studioul în apropierea intrării principale din Sun Plaza şi va face fotografii profesionale gratuite tuturor elevilor din clasele I-XII, în proiectul Portret de şcolar.

Totodată, în cadrul acestui proiect sunt invitaţi şi 32 de copii din programul „A doua şansă”. Aceştia, asistaţi de cei de la Organizaţia Salvaţi Copiii, vor primi, pe lângă şedinţa foto, un ghiozdan şi un set de rechizite.

Şi tu poţi ajuta aceşti copii! Când vii în centrul comercial să cumperi rechizite pentru copilul tău, ia câteva în plus pentru copiii de la „A doua şansă”, apoi lasă-le la Info Point (etajul 1). Aceste vor ajunge la Organizaţia Salvaţi Copiii.

Beneficiarii sunt copii sau tineri care nu au fost înscrişi niciodată la şcoală sau care au abandonat-o la un moment dat, din diferite motive. Acum le poţi da o şansă în plus!

La nivel naţional, în anul şcolar 2015-2016, peste 13.000 cursanţi, din care 3.143 minori, au beneficiat, în aproape 300 de şcoli, de programul „A doua şansă”.

 

Preluat de la: csid.ro