tic.jpg
Aflat în plină ascensiune și oferind cele mai mari salarii din țară, domeniul IT se confruntă cu o problemă neobișnuită, la prima vedere – are foarte mare nevoie de forță de muncă. Deși sectorul numără peste 12 mii de angajați, companiile de pe piața locală sunt în continuu proces de recrutare.

Angajatorii sunt pregătiți să înroleze cel puțin 1000 de specialiști în fiecare an, cerere acoperită de piața forței de muncă doar pe jumătate. Și asta pentru că universitățile din țară nu ar produce suficienți tineri profesioniști. Recent, mai multe companii din Moldova, reunite în Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC (ATIC), au solicitat Guvernului să întreprindă măsuri pentru majorarea numărului de locuri la facultățile de profil. Astfel, spun reprezentanții companiilor, ar putea fi soluționată problema lipsei angajaților calificați în domeniu de pe piața locală.

Potrivit Eugene Galamaga, director „Allied Testing”: „Moldova a devenit suficient de atractivă, iar companiile locale, dacă ar avea suficienți specialiști, ar reuși mult mai ușor să atragă în țară și cu 50 la sută mai multe proiecte IT decât în prezent. De exemplu, compania noastră este specializată în testarea software și tot timpul suntem în căutarea unor angajați noi. Chiar acum suntem în negocieri cu un partener, care așteaptă să formăm cât de curând o echipă de 30 de persoane. Dacă am fi avut «rezerve suplimentare» de angajați, am fi reușit să începem implementarea acestui proiect mult mai devreme”.

tic1

Salarii atractive și zile de vacanță în plus

Cea mai mare provocare a industriei pare a fi găsirea forței de muncă suficiente pentru a-și susține potențialul de dezvoltare. Cele cca 700 de companii TIC naționale și multinaționale venite în Moldova încearcă să-și atragă viitorii angajați prin salarii competitive, spații de muncă conform standardelor internaționale, program flexibil, zile suplimentare de vacanță, programe educaționale și multe alte beneficii. Multe dintre ele angajează studenți în primii ani de universitate, pe care îi instruiesc și îi păstrează.

„Compania noastră a pus accentul pe un nivel profesionist foarte înalt și căutăm colegi care sunt deja formați în domeniu. Din cauza lipsei forței de muncă, am devenit mai flexibili – venim mult mai aproape de studenți și elevi, le comunicăm despre abilitățile și calitățile profesionale pe care trebuie să le aibă pentru a fi angajați ai unei companii IT. Pentru al patrulea an consecutiv avem și un program de internship pentru tineri, iar astfel îi pregătim pe viitorii angajați. La finalul programului le facem și o ofertă de muncă”, zice Vadim Echim, director „Tacit Knowledge”.

„Cultivăm atât in interiorul companiei cât și în comunitate – așa zisul „learning mindset”, aspirația de a reactualiza cunoștințele in domeniu și expertiza de industrie. Cu acest scop am înființat și programul Endava University. Compania oferă angajaților săi traininguri tehnice şi de soft skills, certificări, teambuilding-uri, career coaching dar şi posibilitatea de a participa la diverse proiecte cu impact. In cadrul colaborărilor cu universitățile locale, organizam cu regularitate, pentru studenți, deja al treilea an consecutiv cursuri cu profil tehnic cu mentori din Endava. Oferim specializări în diverse tehnologii în cadrul programului de internship organizat de doua ori pe an la Endava pentru aproximativ 100 de participanți, care la final oferă și angajare full time pentru cei mai buni absolvenți. Compania pune la dispoziția angajaților o serie de beneficii extra-salariale, spații de munca dotate cu zone de relaxare si sport, dar și implementează lunar activități dedicate diverselor tehnologii şi discipline în IT, ateliere de robotică, «board games», turnamente sportive, cursuri gratuite de perfecționare, evenimente tehnice pe diverse tehnologii cu speakeri locali și internaționali, rambursarea participării la conferințe internaționale etc.”, spune Radu Lazăr, manager general „Endava”.

tic2

Potențialii programatori, „vânați” de statele vecine

Instruirea potențialilor angajați în domeniul IT a devenit în ultimii ani o prioritate pentru multe dintre companiile din Moldova. Mai mult, din convingerea că trebuie să susțină comunitatea în care activează, doar în ultimii 3 ani sectorul privat a investit cel puțin 5 mln USD în implementarea unor proiecte care țin de promovarea educației digitale, robotică, instruirea profesorilor, dotări cu echipamente tehnice și altele. Crescuți într-o societate digitală, absolvenții de liceu manifestă interes pentru specialitățile IT, însă numărul tinerilor care absolvesc o facultate în Moldova în acest domeniu este scăzut. La Universitatea Tehnică în anul precedent au depus cereri de înmatriculare la specialitățile TIC cca 3800 de candidați. Doar 15% dintre ei își continuă studiile aici, ceilalți au ales să studieze alte specialități sau au plecat peste hotare.

Studenții moldoveni sunt atrași de ofertele extrem de generoase ale statelor vecine, așa precum e România. Anual, un număr important de tineri din Moldova merg peste Prut pentru studii universitare și postuniversitare, datorită facilităților pe care le primesc. În limita locurilor alocate, studenții sunt scutiți de plata taxei de școlarizare și primesc o bursă specială. De asemenea, ei beneficiază de locuri gratuite în cămine, gratuitate la transportul feroviar, reduceri de 50% la transportul public și de cel puțin 75 la sută la teatre, muzee și alte instituții culturale. Pentru alte cheltuieli, studenții basarabeni și părinții lor pot apela la credite fără gaj, bani pe care îi primesc în maximum jumătate de oră de la aprobarea cererii, prezentând doar buletinul de identitate.

tic3

Soluțiile companiilor pentru suplinirea forței de muncă

Intrate în competiție acerbă, inclusiv cu piața din România, angajatorii TIC au solicitat Guvernului să întreprindă mai multe măsuri pentru creșterea numărului și a productivității forței de muncă în domeniu. Una dintre ele se referă la sporirea investițiilor în educația din domeniul TIC, inclusiv crearea premiselor de dezvoltare, majorarea numărului de locuri pentru studenții la specializări IT, care actualmente sunt alocate în baza proporționalității numărului de absolvenți din învățământul general.

Radu Lazăr, manager general „Endava”: „Considerăm că dublarea sau chiar triplarea numărului de studenți în domeniul IT este o măsură absolut necesară, având în vedere noile cerințe ale pieței de muncă. Accesul la forță de muncă suficientă și calificată ne-ar permite dezvoltarea unor noi proiecte, creșterea exporturilor și crearea locurilor noi de muncă, factori care vor contribui la dezvoltarea economică a țării în ansamblu. Acest fapt va fi facilitat doar prin implementarea de politici favorabile de dezvoltare a sectorului.”

Eugene Galamaga, director „Allied Testing”: „În condițiile în care anul trecut Guvernul a făcut un pas foarte important pentru dezvoltarea industriei IT din Moldova – lansarea primului parc IT, creșterea numărului de studenți la facultățile IT este un «must have». Niciun investitor local sau străin nu va posibilitatea de a se dezvolta pe o piață în care lipsesc resursele umane și unde nu are pe cine angaja.”

Având în vedere cererea de piață, companiile tind să angajeze studenți încă din primii ani, astfel tinerii profesioniști generează impozite către stat chiar de pe băncile universităților. Un calcul matematic arată că investițiile autorităților în pregătirea mai multor specialiști IT ar putea fi recuperate chiar înainte de finalizarea studiilor.

tic4

Ana Chirița, director executiv ATIC: „De exemplu, Moldova IT Park estimează pentru 2018 un volum al vânzărilor de cca 2 miliarde de lei. În impozite plătite la stat, această cifră înseamnă cam 126 milioane de lei. Doar companiile din IT Park angajează cumulativ 4774 de persoane, contribuția fiecărui angajat fiind de circa 29.382 lei pe an în impozite. Având salarii medii de 24.754 lei în cadrul Moldova IT Park, ceea ce reprezintă considerabil mai mult decât în alte domenii, un fapt cert este că investițiile în educația IT, crearea locurilor de muncă în IT după o formulă de atragere a capitalului uman talentat și nu doar respectând principiul proporționalității, ar aduce un imbold considerabil dezvoltării economiei RM.”

Industria IT este una progresistă pentru Moldova, iar actualmente reprezintă circa 7% la Produsul Intern Brut al țării. Fiecare a cincea companie din domeniul IT este cu capital străin (total sau parțial). Performanța sectorului se observă și examinând indicatorii care măsoară volumul de export IT (cu o creștere de 56% în 2017 comparativ cu 2016), numărul de angajați și valoarea salariilor în domeniul TIC.

Preluat de la: diez.md