Librăria Cărturești lansează cea de-a șasea ediție a burselor și rezidențelor pentru scriitorii români și basarabeni. În acest an, organizatorii vor acorda șase burse și, respectiv, șase rezidențe de creație. Scriitorii români pot depune la patru categorii, iar la acestea se adaugă și bursa pentru scriitorii basarabeni.
Scriitorii au oportunitatea să se înscrie la una dintre următoarele categorii: poezie, proză scurtă, roman, eseu, „Bursa specială a juriului” și „Bursa pentru scriitori basarabeni”. Câștigătorii vor primi câte 1.800 de euro și posibilitatea de a participa la o rezidență creativă. Acestea se vor desfășura timp de o lună la Vila Golescu din Câmpulung Muscel și la Conacul Petre P. Carp din Țibănești, în primăvara – vara anului 2026.
# Bursele se acordă scriitorilor cu vârsta de peste 30 de ani, originari din România și din Republica Moldova.
# Autorii interesați se pot înscrie la o singură categorie.
# Nu sunt acceptate texte scrise în alte limbi decât limba română.
Pentru a se înregistra la acest concurs, scriitorii trebuie să expedieze un dosar care conține:
# o scrisoare de intenție de maximum 750 de cuvinte, care să includă o descriere a proiectului literar propus și stadiul de lucru vizat pentru rezidență (trebuie menționat în ce etapă se află volumul – de început, de mijloc, de planificare, de finalizare și ce etapă de lucru vizează rezidența);
# un fragment extras din proiectul literar cu care se înscriu (cinci poeme și maximum 10 pagini pentru proză/eseu).
Scriitorii interesați vor expedia dosarul la adresa electronică [email protected]. Termenul-limită pentru înscriere este 31 octombrie. Scriitorii basarabeni vor menționa în subiectul mesajului categoria principală la care se înscriu, urmată de mențiunea „Bursă pentru scriitori basarabeni”. Juriul va selecta bursierii până pe 30 noiembrie, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 5 decembrie.
Mai multe detalii găsești în regulamentul concursului.
Proiectul își propune să devină o tradiție în spațiul cultural și editorial românesc, să ajute la crearea infrastructurii necesare dezvoltării scrisului și literaturii. Sub îndemnul „Eu citesc. Tu citești. El/Ea scrie”, cititorii sunt chemați să se alăture demersului de promovare a literaturii contemporane și sunt încurajați să cumpere, să citească și să recomande cărțile scriitorilor români contemporani. Cu fiecare carte achiziționată de la raftul scriitorilor români în perioada 1-31 octombrie, fiecare cititor contribuie cu 10 % din valoarea acesteia la Bursele și rezidențele Cărturești.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.
Preluat de la: diez.md

