pixel.png

Copiii sunt cea mai fragilă categorie de persoane, iar unii dintre ei sunt părăsiţi chiar de imediat ce au fost născuţi, mai ales dacă s-au născut cu probleme de sănătate grave. De obicei, mamele sunt singure, tinere şi fără sprijin din partea familiei. Acum s-a înfiinţat Asociaţia BLONDIE pentru a le oferi copiilor bolnavi abandonaţi în spitale şansa la o dezvoltare maximă din punct de vedere fizic, emoţional şi intelectual. Această categorie de copii ignorată şi discriminată este cel mai vulnerabil segment al societăţii, cu un set de nevoi specifice şi complexe. Blondie este înfiinţată de Adelina Toncean.

Un studiu* realizat de UNICEF în 2016, împreună cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) şi Banca Mondială, a arătat că:

  • 1 din 4 copii ajunşi în sistemul de protecţie specială a fost părăsit în maternitate;
  • probabilitatea ca un copil născut prematur sau cu afecţiuni medicale grave să nu fie luat niciodată acasă este de aproape două ori mai mare decât în cazul unui copil sănătos;
  • 75% dintre copiii ajunşi în sistemul de protecţia copilului au fost părăsiţi  imediat după naştere. Este vorba despre copii născuţi prematur sau cu alte afecţiuni;
  • Majoritatea acestor copii provin din familii cu mame tinere, singure, cu tată necunoscut şi fără sprijin din partea familiei.

Scopul Asociaţiei Blondi

„Ne propunem să construim un sistem etapizat, nu doar o campanie sau un proiect, prin care copiii cu afecţiuni medicale grave şi cu risc de părăsire să primească susţinerea necesară pas cu pas. Vom ajuta copiii, familiile care trebuie să îi îngrijească şi comunităţile care trebuie să îi accepte, astfel încât să îi poată sprijini în dezvoltarea lor ulterioară. Cu ajutorul volunitarilor şi al experţilor, le vom şi sprijin emoţional şi educaţional, pe lângă ajutorul financiar. Totodată, vom preveni aceste cazuri grave, asigurându-ne că fiecare naştere are loc la spitalul care e pregătit să intervină în modul cel mai potrivit cu afecţiunea nou-născuţilor” spune Adelina Toncean.

<!–

Formul de quiz

–>

Strategii încă de dinainte de momentul naşterii copilului

La conferinţa de presă s-au anunţat planurile pentru prevenirea abandonului în spitale:
O caravană prin ţară pentru monitorizarea gravidelor în risc social.
În maternitate (pentru copiii nou-născuţi, cu afecţiuni grave, în risc de părăsire):
Crearea aplicaţiei mobile Certificat de viaţă, în parteneriat cu Asociaţia „Inima copiilor”, care să pună în contact, în timp real, toate instituţiile implicate. Aplicaţia este destinată profesioniştilor din spitale, personalului din cadrul Protecţiei Copilului, evidenţei persoanelor, Poliţie etc. Pentru cazul cel mai complex, în care mama nu naşte în judeţul de domiciliu şi pleacă din spital, este nevoie ca 11 instituţii să comunice pentru salvarea la timp a copilului. 
În spital (pentru copiii singuri):
Programul de voluntariat Niciun copil singur in spital, în parteneriat cu Asociaţia „Inima copiilor”, care se desfăşoară în prezent în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti. Se va extinde la Spitalul Clinic de Copii “Dr. Victor Gomoiu” din Bucureşti şi în ţară la Timişoara şi Constanţa.
La externare:
Înfiinţarea unui Centru de consiliere pentru mamele copiilor cu afecţiuni grave, care va urmări prevenirea părăsirii copiilor cu afecţiuni grave în spital.
Post-spitalizare:
Proiectul STEP TWO, ce presupune realizarea unui Centru de tranziţie pentru copiii cu afecţiuni grave care nu mai necesită internare, dar care încă mai au nevoie de îngrijire medicală pe care mama nu poate să o acorde, din lipsa condiţiilor. 
După întoarcerea în comunitate:
Susţinerea financiară a familiilor care au în îngrijire copii cu afecţiuni medicale grave şi monitorizarea evoluţiei stării de sănătate a copiilor cu afecţiuni grave.

 

Preluat de la: csid.ro