pixel.png

Implementarea unei rutine de dimineaţă poate fi o provocare chiar şi pentru persoanele matinale!. Dacă ai un program aglomerat plus o familie de gestionat, e posibil ca tot ce îţi doreşti este să mai stai 10 minute în pat dimineaţa.

Mai mulţi specialişti în sănătate mintală consideră că o rutină de 30 de minute dimineaţa te poate ajuta să ai o zi cu mai puţin stres. Această perioadă de timp conţine mai multe activităţi care, dacă le veţi face zilnic, vă pot fi de folos în gestionarea stresului şi în creşterea productivităţii. Puteţi face acest lucru înainte de antrenamentul matinal, înainte de duş şi mic dejun sau puteţi construi aceste activităţi în jurul acelor elemente esenţiale.

Rutina matinală care te scapă de stres: primele 2 minute

Chiar dacă îţi foloseşti telefonul pe post de alarmă, este important să nu cedezi tentaţiei de a-ţi citi mesajele şi mailurile imediat după ce îţi opreşti alarma. Dacă eşti curioasă şi nu poţi rezista tentaţiei, ar fi mai bine să apelezi la un ceas deşteptător clasic. Este esenţial să nu vă distrageţi deloc din această rutină.
Este important ca primul gând pe care îl ai atunci când te trezeşti ar trebui să fie unul pozitiv, care să-ţi seteze toată ziua. R trebui să îţi începi ziua cu un gând de genul “Am o viaţă frumoasă”, “Sunt un om împlinit”, “Această zi va fi una extraordinară”. Este posibil ca aceste gânduri să nu vă vină automat dimineaţa, aşa că este indicat să le repetaţi în timp ce adormiţi cu o seară înainte.

Rutina matinală care te scapă de stres: 5 minute de tehnici de mindfulness şi respiraţie profundă

Imediat după ce ai oprit alarma şi ţi-ai amintit gândul pozitiv repetat cu o seară înainte, poţi Apoi, implementa câteva tehnici de mindfulness pentru a-ţi “curăţa” mintea. Aceasta poate fi sub formă de meditaţie, rugăciune sau afirmaţii de recunoştinţă. Specialiştii spun că acest tip de mindfulness ajută să vă limpeziţi gândurile şi să începeţi ziua cu o minte clară.

<!– Costinești e anti-Covid19! Petreceri fără distanțare, printre gunoaie, direct pe plajă–> CITESTE PE EVZ.RO: Costinești e anti-Covid19! Petreceri fără distanțare,…
<!– Băsescu încurcă tare planurile PNL. E disperare mare. Orban a lansat atacul–> CITESTE PE CAPITAL.RO: Băsescu încurcă tare planurile PNL. E disperare…

Afirmaţiile de recunoştinţă sunt o modalitate excelentă de a începe ziua, pentru că vă ajută să vă concentraţi asupra lucrurilor pozitive din viaţa voastră. Într-o lume care tinde să evidenţieze negativul, începerea zilei într-o notă pozitivă poate avea efecte benefice asupra stării tale de spirit. De asemenea, puteţi încorpora exerciţii de respiraţie pentru a ajuta la obţinerea clarităţii. Sau puteţi face doar exerciţii de respiraţie care ajută la relaxarea minţii şi a corpului. Puteţi încerca următorul exerciţiu simplu: inspiraţi aer pe nas, ţineţi-l timp de 5 secunde, apoi expiraţi încet pe gură. Repetaţi de câteva ori. Sau puteţi încerca exerciţiile de respiraţie energizantă Wim Hof.

Rutina matinală care te scapă de stres: 5 minute în care să scrii în jurnal

Nevoia de a vă ridica telefonul sau laptopul este probabil puternică acum, dar mai aveţi răbdare încă 5 minute. Luaţi, în schimb, pixul şi hârtia sau mai degrabă o agenda drăguţă care să vă inspire şi scrieţi o intenţie pentru ziua care începe sau câteva lucruri pentru care sunteţi recunoscătoare. Această rutină poate ajuta la îmbunătăţirea stării de spirit pe parcursul zilei, încurajează creativitatea şi te ajută să fii mai prezent în acea zi.
Dacă nu-ţi place să ţii un jurnal, mai poţi înregistra anumite mesaje pe care le poţi asculta dimineaţa la trezire. Specialiştii consideră că ascultarea mesajelor de recunoştinţă şi a celor pozitive vor combate convingerile negative care îţi pot sabota ziua.”

Rutina matinală care te scapă de stres: 5 minute în care să notezi sarcinile esenţiale pentru ziua respectivă

După ce efectuaţi practicile menţionate mai sus, puteţi să vă gândiţi şi la sarcinile din ziua respectivă. Este important să vă oferiţi aceste 5 minute în care să prioritizaţi task-urile zilei. Este important nu doar să vă notaţi să verificaţi emailurile, ci să fiţi specific: “ Verific 20 de emailuri în 30 de minute între ora xx si ora zz.” Şi, spun experţii, să nu aglomerăm lista de to do cu mai mult de 5 taskuri esenţiale, pentru a nu ne simţi copleşiţi.

Este important să vă asiguraţi că sarcinile esenţiale sunt concentrate pe priorităţile actuale, spun psihologii.. Mulţi dintre noi suferă de ceea ce specialiştii numesc „sindromul obiectului strălucitor ”. Însă este nevoie să te întrebi dacă acel lucru este cu adevărat o prioritate sau doar un task atrăgător. Mai mult, experţii spun să identificaţi singura sarcină de care vă temeţi cel mai mult şi să o faceţi numărul 1 pe lista de to do. Începeţi cu acest lucru pentru că, cel mai probabil, cea mai temută sarcină este de obicei cea mai importantă.

Rutina matinală care te scapă de stres: 10 minute cu familia (inclusiv animale de companie)
După ce v-aţi structurat ziua, acum este momentul să vă bucuraţi de timp de calitate cu familia: câteva minute cu copiii (vă puteţi gâdila un pic sau să vă strâmbaţi un pic sau să îi încurajaţi pentru momentele importante de la şcoală), cu partenerul  ( în care să îl reasiguraţi de sentimentele voastre şi să îi spuneţi că îi sunteţi alături) sau cu prietenii necuvântători (multe studii spun că interacţiunea cu animăluţele de companie adduce clipe de relaxare şi împlinire stăpânilor).

Dacă aţi fost atenţi şi aţi calculate, au mai rămas 2 minute. Dacă aţi fost ascultători şi aţi îndeplinit toate taskurile… ok, acum puteţi să butonaţi 2 minute telefonul.

Preluat de la: csid.ro