8d.jpg
Acum un an, Cahul a devenit un punct important de atracție pe harta regiunilor competitive ale țării. Acest lucru a fost posibil datorită „EU4Moldova: Start-up City Cahul” – proiectul inovativ dezvoltat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), cu asistența financiară a Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia. Aflată în plină derulare, inițiativa presupune crearea unui centru regional de inovare și tehnologie – „EU4Innovation Center”, care va spori considerabil oportunitățile de instruire continuă a profesioniștilor și specialiștilor non-IT, de angajare în domeniul IT sau conexe, de instruire continuă a profesioniștilor și specialiștilor non-IT, dar și de lansare a noilor afaceri tech în regiunea Cahul.

Ana Chirița, directoare proiecte strategice, ATIC: „Până în anul 2024, ne-am propus ca beneficiarii inițiativelor noastre să devină aproximativ 11.500 de elevi, 500 de cadre didactice și peste 300 de studenți din regiunea de sud a țării.  Ne dorim să transformăm Cahulul într-o regiune atractivă pentru investiții, inovații și antreprenoriat IT, iar prin implementarea acestor inițiative, vom aduce tehnologia mai aproape de toți locuitorii. Pe termen lung, EU4Moldova: Start-up City Cahul va pune în valoare capitalul uman al Republicii Moldova și va contribui la creșterea unei generații de oameni care să poată răspunde provocărilor social-economice naționale și globale.”

Un an de „EU4Moldova: Start-up City Cahul”

La un an de activitate, proiectul  „EU4Moldova: Start-up City Cahul” se bucură deja de un succes, înregistrând rezultate remarcabile:
# 4 discipline STEM introduse în curriculumul școlar, grație cărora viitorii specialiști vor are abilități solicitate de piața muncii;
# 38 de școli din regiune au fost conectate la disciplinele viitorului, pentru ca sectorul IT să devină mai atractiv pentru fiecare, indiferent de vârstă sau gen;
# 739 de persoane au participat la cursuri de instruire în IT, pentru completarea lacunelor de competențe digitale și creșterea numărului de profesioniști în regiune;
# 89 de beneficiari au beneficiat de educație antreprenorială, pentru încurajarea mediului de afaceri local, bazat pe tehnologiile informaționale;
# 210 profesori și-au îmbunătățit competențele digitale în cadrul unor programe de formare și au fost implicați în predarea disciplinelor STEM.

Cifrele din ultimul an au demonstrat aportul semnificativ pe care proiectul „EU4Moldova: Start-up City Cahul” l-a avut pentru dezvoltarea regiunii, ceea ce reconfirmă importanța strategică a inițiativei pentru sudul țării.Sergiu Cornearectorul Universității de Stat „B. P. Hașdeu”: „Din perspectiva Universității de Stat „B. P. Hașdeu” din Cahul, considerăm că „EU4Innovation Center”, va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării regiunii în ansamblu, dar și a domeniului IT, va deschide noi orizonturi pentru instituțiile, afacerile și profesioniștii din regiune. Pentru tinerii din Cahul, proiectul oferă o perspectivă de a cunoaște bazele tehnologiilor informaționale și de a le aplica în domeniile lor de activitate. Văd acest centru de excelență ca un punct de atracție pentru toți tinerii din regiunea de sud, activitatea căruia va impulsiona viața universitară și va contribui la dezvoltarea economică, socială și spirituală.”

<!–

–> <!–

–>

Natalia Maxim, profesoară la Liceul Teoretic „Petru Rumeanțev”, orașul Cahul: „Am ales să predau elevilor din clasa a 11- a  cursul de antreprenoriat, pentru că este inovativ și va fi necesar copiilor în viitor. Printre ei, cu siguranță avem potențiali antreprenori, iar educația tehnologică le va întări convingerile să muncească și să obțină succese profesionale. Este prima mea experiență în acest sens, pentru că sunt profesoară de limbi străine: franceză și engleză, iar noua disciplină este diferită de tot ce am predat anterior. Copiii sunt foarte interesați de digitalizare, în cadrul liceului se predă și Design Grafic, Aplicații Web, ei fiind foarte apropiați de tot ce presupune tehnologizarea”.

Prioritățile proiectului EU4Moldova: Start-up City Cahul pentru următorii ani

Până în 2024, proiectul „EU4Moldova: Start-up City Cahul” își propune să consolideze potențialul economiei digitale, să contribuie la creștere ofertei de profesioniști IT în regiune, să  susțină dezvoltarea antreprenoriatului în sudul țării și apariția unor noi afaceri bazate pe inovații. Astfel, toate acțiunile sunt îndreptate spre sporirea competitivității și atractivității regiunii Cahul. De aceea, inițiativa are următoarele obiective:
# 500 de elevi din Cahul și peste 50.000 de elevi din 200 de școli din toată țara vor studia disciplinele viitorului;
# 500 de profesori își vor îmbunătăți competențele digitale în cadrul unor programe de formare;
# actualizarea programelor de studii pentru cel puțin 6 cursuri, prin decizia Ministerului Educației și Cercetării, cu scopul creșterii atractivității disciplinelor STEM;
# 300 de studenți din cadrul universităților și colegiilor vor urma cursuri de formare în IT și domeniile conexe;
# 20 de start-up-uri locale se vor bucura de asistență și suport;
# 2600 de persoane vor beneficia de programe educaționale de antreprenoriat;
# 15 inițiative non-IT vor beneficia de susținere.Despre EU4Moldova: Start-up City Cahul

„EU4Moldova: Start-up City Cahul” este implementat în perioada 2020-2024 de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia. Inițiativa abordează dezvoltarea socio-economică durabilă a municipiului Cahul și a localităților învecinate, care completează acoperirea regională a asistenței pentru dezvoltare acordată de Uniunea Europeană Republicii Moldova. Proiectul sprijină în special dezvoltarea economică prin inovare, antreprenoriatul, ocuparea forței de muncă pentru întreprinderile mici și mijlocii din afara capitalei, precum și oferă oportunități de studiu tinerilor, femeilor și fetelor în știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM). Ca parte a proiectului, la Cahul va fi creat un centru regional de inovare și tehnologie – EU4Innovation Center – iar un grup larg de localnici vor deveni beneficiarii săi. Obiectivul centrului este de a avea un efect de stimulare în orașul Cahul și alte zone de dezvoltare din regiune.

Preluat de la: diez.md