regele-mihai.jpg

Regele Mihai a murit astăzi la locuinţa lui din Aubonne (Elveţia. Avea 96 de ani. La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteţa Sa Regală Principesa Maria. Acesta s-a luptat în ultimii ani din viaţă cu o boală cruntă: leucemia.

Leucemia este o formă de cancer care afectează măduva osoasă şi duce la proliferarea leucocitelor, care în timp nu îşi mai îndeplinesc funcţia de bază, aceea de a proteja organismul de infecţii. Deşi este specifică mai ales în cazul adulţilor cu vârste cuprinse între 50 şi 70 de ani, leucemia poate ataca pe oricine, indiferent de vârstă sau de sex..

În această seară, la ora 19, Custodele Coroanei va face o declaraţie de presă.

Trupul Regelui va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru două zile la Palatul regal din Calea Victoriei. Slujba de înmormântare va avea loc la Curtea de Argeş, în noua Catedrală.

Regele Mihai a urcat pe tronul ţării pentru prima oară în 1927, după moartea bunicului său, regele Ferdinand, şi renunţarea la tron a tatălui său, Carol al II-lea. Cea de-a doua domnie, care a schimbat decisiv istoria ţării şi a Europei, a început însă în 1940.

Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mamă Elena, şi a domnit între 1927 şi 1930, prin intermediul unei Regenţe, precum şi între 1940 şi 30 decembrie 1947, când a fost silit să abdice şi să plece în exil.

Preluat de la: csid.ro