pixel.png

Reese Witherspoon a vorbit recent în urma unui interviu despre un subiect delicat: experienţa ei cu depresia postpartum şi cum aceasta i-a afectat viaţa după ce a născut trei copii.

Într-o discuţie deschisă pentru podcast-ul I Weigh, a cărei gazdă este Jameela Jamil, actriţa în vârstă de 44 de ani a povestit despre cum a început să meargă la terapie încă de la 16 ani, când a început ca în adolescenţă să se confrunte cu stresul şi anxietatea.

”Am avut anxietate, iar anxietatea mea se manifestă ca depresia, deci deveneam foarte depresivă”, a povestit actriţa. ”Creierul meu este ca un hamster pe o rotiţă care nu vrea să se dea jos. M-am confruntat cu asta toată viaţa”, a continuat Reese.

<!–

Formul de quiz

–>

Vedeta a mărturisit că una dintre cele mai dificile perioade a fost când a devenit mamă, pentru că cu fiecare naştere s-a confruntat cu ”diferite experienţe”. Actriţa are o fiică în vârstă de 20 de ani, Ava şi un băiat în vârstă de 16 ani, Deacon, din relaţia cu fostul soţ Ryan Phillippe. Din mariajul actual cu Jim Toth, actriţa are un băiat în vârstă de 7 ani, pe nume Tennessee.

”După primul copil am avut o depresie postpartum uşoară, apoi după cel de-al doilea m-am confruntat cu o depresie severă şi a trebuit să iau multe medicamente pentru că nu mai gândeam limpede deloc”, a povestit actriţa. ”Apoi la al treilea copil nu m-am confruntat deloc cu depresia”, a continuat vedeta. ”Aveam 23 de ani când am născut primul copil şi nimeni nu mi-a explicat atunci ce se întâmplă cu hormonii tăi. Mă simţeam mai depresivă ca niciodată. A fost înfricoşător (…) Cred că hormonii nu sunt atât de studiaţi şi înţeleşi pe cât ar trebui. Încă mai caut răspunsuri la medici, dar nu sunt suficiente cercetări legate de ceea ce se întâmplă în corpul femeilor, iar schimbările hormonale nu sunt luate în serios cum ar trebui”, a completat Reese.

La finalul interviului, vedeta a spus că este alături de toate femeile care trec prin această experienţă pentru că depresia postnatală este reală şi cât se poate de serioasă.

Preluat de la: csid.ro