diez-share-facebook.png
Vinul Moldovei a cucerit prin calitate europeană juriul Concursului Internațional „Galicja Vitis”, care s-a desfășurat între 17 și 18 mai în Polonia. Beneficiind de susținerea Oficiului Național al Viei și Vinului, 16 producători autohtoni de vinuri, uniți sub brandul național vinicol „Wine of Moldova”, au avut o prezență excelentă în cadrul competiției, fiind recompensați cu 37 de medalii de aur – un record pentru ediția din acest an a concursului.

Vinurile intrate în concurs au fost analizate de un juriu alcătuit din oenologi și somelieri cu experiență, punctajul maxim fiind de 100 de puncte.  16 producători de vinuri din Republica Moldova au prezentat 85 de mostre de vin, care au concurat la 8 categorii de bază: vinuri albe, roz, roșii, spumante și semi-spumante, vinuri albe din struguri roșii, vinuri albe realizate după tehnologii speciale, vinuri natural dulci și vinuri licoroase. Bostavan, Fautor, Basarabia-Lwin Invest, Albastrele Wines, Purcari, Vinaria din Vale, Salcuta, Migdal-P, Chateau Vartely, Alianta-Vin, Doina Vin, Castel Mimi, Vinaria Nobila și Maurt au împărțit între ei 35 de medalii de aur (cel puțin 86 puncte), iar producătorii Garling și Tomai au adus acasă cele mai importante distincții: „Champion Gold Medal” (90 puncte) și, respectiv, „Grand Gold Medal” (92 puncte). Alte peste 40 de mostre „Wine of Moldova” au fost apreciate cu medalii de argint.

Astfel, vinificatorii din țara noastră au ajuns lideri detașați în clasamentul câștigătorilor, după ce au concurat cu alți peste 400 de producători din 9 țări: Slovacia (37 medalii de aur), Polonia (12 medalii de aur), Cehia (11 medalii de aur), Georgia (11 medalii de aur), Germania (6 medalii de aur), Ungaria (5 medalii de aur), Slovenia (2 medalii de aur), Austria (1 medalie de aur) și Portugalia (1 medalie de aur).

A 8-a ediție a Concursului Internațional „Galicja Vitis” a avut loc în Cracovia, unul dintre cele mai vechi orașe din Polonia. Organizatorul evenimentului este Fundația pentru Dezvoltarea și Promovarea Vinificației „Galicja Vitis”. Scopul principal al competiției este promovarea culturii vinului în regiune, fortificarea colaborării cu țările vitivinicole din Europa Centrală și compararea calității vinului produs în zonă cu cea a vinului produs în alte părți ale lumii. În 2017, Polonia a importat 7.467.896 sticle de vin din Republica Moldova, indicator care o clasează pe locul I la nivel mondial. La capitolul „valoarea exporturilor” Polonia se află pe locul III, după China și România, cu 9.044.889 USD.

Preluat de la: diez.md