230305072656-02-greece-train-crash-protest-0305.jpg

Aproximativ 7 500 de oameni, printre care studenți și angajați din domeniul feroviar, au protestat în Atena, pentru a patra zi la rând, după tragedia feroviară care s-a petrecut la începutul lunii martie. La un moment dat, protestele au devenit violente, transmite CNN.

Potrivit publicației, premierul Greciei și-a cerut iertare duminică, 5 martie, de la familiile celor care au murit sau care au fost răniți în cea mai mare tragedie feroviară a Greciei. Rudele celor decedați sunt așteptate să se adune pentru un memorial în fața gării Larissa, lângă locul accidentului.

La fel, șeful de gară implicat în dezastru trebuia să fie audiat, dar ședința a fost amânată. El ar putea fi acuzat de omucidere din neglijență. Compania feroviară Hellenic Train a emis o declarație prin care își apără acțiunile.

Conform informațiilor, manifestanții au incendiat pubelele de gunoi și au aruncat cu cocktailuri Molotov în stradă, iar poliția Greciei a răspuns cu gaze lacrimogene și cu grenade asurzitoare în plin centrul capitalei elene. La fel, în fața Parlamentului, protestatarii au eliberat către cer sute de baloane negre, în amintirea victimelor coliziunii frontale dintre un tren de călători care făcea legătura între Atena și Salonic și un tren de marfă.


Sursă: AFP/Getty Images/Louisa Gouliamaki

Sursă: AFP/Getty Images/Louisa Gouliamaki

Sursă: Reuters/Alkis Konstantinidis

Amintim că, marți, 28 februarie, cel puțin 36 de persoane au murit și mai mult de 85 au fost rănite după ce un tren de pasageri care transporta peste 350 de persoane s-a ciocnit cu un tren de marfă marți seara, cu puțin înainte de miezul nopții în Tempi, Grecia.

În data de 1 martie, ministrul transporturilor din Grecia, Kostas Karamanlis, și-a anunțat demisia în urma coliziunii între cele două trenuri în centrul țării. Într-un comunicat transmis presei, el a spus că demisia este una de onoare și că „măcar atât poate face pentru a onora memoria victimelor”.

Ulterior, pe străzile din Grecia au apărut mai multe demonstrații, manifestanții protestând față de situația slabă a țării în ceea ce privește siguranța feroviară.

Preluat de la: diez.md