116210816_2991984954247659_3201240615423560400_o.jpg
Proiectul „Redescoperă Moldovei” va ajunge, împreună cu membrii săi, în regiunile de nord ale Republicii Moldova în perioada 9-12 august. Echipa formată din reprezentanți ai unor medii de informare și proiecte video pe rețelele de socializare va ajunge până în extrema de nord a Republicii Moldova pentru a redescoperi atracții turistice din raioanele Soroca, Ocnița, Edineț, Râșcani și Glodeni.

Scopul acestei expediții este de a redescoperi locațiile mai puțin cunoscute din Republica Moldova, cu un potențial sporit pentru atragerea turiștilor locali și a celor de peste hotare.

Traseul expediției din raioanele de nord include localitățile Rudi, care mai păstrează urme ale fortificațiilor antice, inclusiv de pământ, Farfuria Turcească și Germanariul, mănăstirea cu biserica construită în vechiul stil moldovenesc – una dintre cele mai frumoase din Moldova (anul 1777) – și Peștera Răposaților, descoperită sub cimitirul localității, de la care a și luat denumirea.

Participanții la expediție vor admira superbele atracții naturale de pe malul Nistrului, vor vizita conacele Constantin Stamate, Cazimir, Țaul și conacul familiei Ohanowicz din Mândâc. În raionul Edineț, exploratorii din cadrul proiectului „Redescoperă Moldova” vor vizita Toltrele Prutului din preajma satului Fetești, rezervația peisajistică legendară „La Castel” aflată de-a lungul văii Racovăț, defileul cu grote în stânci, care servesc refugiu pentru vulturi.

În aceeași expediție, participanții la proiect vor vizita recifii milenari din preajma localităților Văratic și Duruitoarea Veche, grotele de pe malul Ciuhurețului și cea de la Duruitoarea Veche – monument natural luat sub protecție de stat, formată din trei încăperi cu o lungime totală de circa 50 de metri și o lățime de circa 10 metri. De asemenea, vor fi vizitate și toltrele din raionul Glodeni printre care și faimoasa stâncă cu grotă în formă de elefant de la Cobani.

Campania „Redescoperă Moldova” este lansată în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Promovarea destinațiilor de călătorie în proiectul „Redescoperă Moldova” este susținută de Agenția de Investiții, Proiectul de Competitivitate din Moldova finanțat de USAID, Guvernul Suediei, UK aid și Asociația Națională de Turism Receptor din Moldova.

Preluat de la: diez.md