Igor Țurcan spune despre sine că este tată a doi copii, soț și mecanic auto și că aceste aspecte sunt cele mai importante bucurii ale vieții sale. Deși menționează că își trăiește pe deplin viața și încearcă să facă tot posibilul pentru a își continua activitățile de odinioară, totuși, Igor recunoaște că viața lui s-a schimbat mult după accidentului rutier în urma căruia a pierdut un picior.

„Timp de 10 zile în care am fost internat în spital, s-a luat decizia să mi se amputeze piciorul. La început, eram pur și simplu șocat. Dar, treptat, cam după două luni, am început să îmi revin moral și, după ce am fost protezat, am învățat din nou să merg și să mă implic în treburile casnice. În acea perioadă, am înțeles că în viață poți face absolut orice dacă îți dorești cu adevărat”, povestește Igor.

Aceste noi circumstanțe l-au făcut să își reconsidere rutina zilnică, preocupările și relația cu sine. Fiind întrebat despre drumul pe care l-a parcurs din punctul inițial, în care a aflat de noua sa condiție fizică și până în cel al acceptării și adaptării, Igor spune că l-a trecut singur.

„Am început să îmi stabilesc scopuri mici, să văd că aplicând efort le pot atinge și am înțeles că începe să îmi reușească. Apropiații încercau să mă ajute, să îmi fie alături, dar mie nu îmi place să fiu privit cu milă”, menționează el.

În urma accidentului, el a parcurs un drum complex din momentul amputației și până la cel al descoperirii protezei perfecte anume pentru el. Din spusele sale, inițial a încercat să se protezeze în Rusia, mizând pe calitatea serviciilor medicale și a tehnologiilor disponibile în afara țării.

„Am mers încolo și am investit o sumă foarte mare de bani. Exact la o săptămână după ce mi s-a pus proteza și am revenit acasă, piciorul a început să mă deranjeze. Am fost nevoit să mă adresez la un centru de ortopedie și protezare de stat din Chișinău. Nu vreau să zic nimic de rău, dar îmi era complicat, simțeam dureri permanent”, povestește bărbatul.

El spune că proteza sa inițială era una grea, necesita suportul curelelor incomode, îi crea disconfort și, prin urmare, îi scădea din calitatea vieții. Astfel, în urma experienței acumulate, a tentativelor constante de a își îmbunătăți și personaliza proteza și a dorinței de a-și recăpăta mobilitatea deplină, Igor zice că a ajuns la centrul de protezare și ortezare din Moldova Ortolife.

„Nu mai știu exact de cât timp îmi monitorizez și îmbunătățesc proteza la Ortolife, dar cu siguranță au trecut deja mai mult de 10 ani. De când am început să colaborez cu Alexandru (Alexandru Pînzaru, specialist calificat în protezare și inițiator al Ortolife), proteza mea a devenit de două ori mai ușoară, mai comodă, am scăpat și de curelele care îmi provocau durere. De atunci, nu am mai simțit dorința și nevoia de a merge în altă parte. E foarte importantă calitatea lucrului, dar și atitudinea. În alte părți, ți-au făcut proteza și au uitat de tine, iar aici știu că am siguranța că am la cine apela și că specialistului îi pasă”, spune Igor.

Igor spune că, reieșind din propria experiență, poate afirma că cea mai optimă decizie în cazul selectării centrului de protezare este alegerea celor locale, în defavoarea celor de peste hotarele țării, fiindcă procesul post-protezare necesită monitorizarea și, eventual, intervenția specialistului în cauză. Astfel, atât din punct de vedere financiar, cât și din cel al accesibilității, bărbatul spune că, dacă ar putea, ar oferi acest sfat oricărei persoane aflate într-o situație similară, care consideră opțiunea de a-și pune proteza departe de casă.

La întrebarea despre principalele dificultăți pe care le-a întâlnit în urma protezării, pe lângă cele fizice caracteristice perioadei de adaptare cu noul element al corpului său, Igor ne-a povestit câte ceva despre aspectele sociale cu care s-a confruntat.

Bărbatul este mecanic auto într-un mic atelier propriu din raionul Sângerei, în care este ajutat de soția sa și de către un tânăr din localitate care are și el grade de invaliditate. Igor zice că prioritatea sa este să fie independent și să își asigure familia cu tot necesarul, fiindcă tot ceea ce face este pentru ca aceasta să nu ducă lipsă de nimic.

El spune că „nu dorește ajutor financiar din partea statului”, iar lucrul pentru care luptă cu adevărat este ca persoanele cu cerințe speciale să primească înțelegere și susținere în aspectele cotidiene și în cele de lucru.

„Ni se acordă puțină atenție și puțin suport. Cred că cei de la conducere ar trebui să ne acorde posibilitatea să ne câștigăm singuri pâinea, fără să fim nevoiți să mergem și să cerem compensații sau cel puțin să nu ne încurce să o facem. Pentru orice om protezat este totuși o dificultate să meargă prin diferite instanțe și cabinete, să urce și să coboare scări pentru a pune la punct anumite aspecte birocratice. Cred că, dacă sistemul poate să expedieze diverși verificatori în atelier, cu siguranță ar putea să faciliteze și procesul de întocmire și actualizare a actelor, să creeze un serviciu mobil care ne-ar ajuta cu acest lucru, să trimită oameni care să ne ajute, nu doar care solicită ceva”, spune el.

Cu toate astea, Igor spune că se simte „de parcă s-ar fi născut cu proteza sa”, acest lucru datorându-se calității și eficacității tehnologiilor contemporane aplicate în cadrul centrului Ortolife, căruia i-a fost fidel în tot acest timp.

„Noi trebuie să ne simțim la același nivel cu oamenii fără proteze, nu trebuie să fim discriminați sau priviți cu milă. Proteza este o nouă parte din noi cu care trebuie să ne obișnuim. Trebuie să acceptăm situația și să încercăm să ne creăm o viață cât mai bună reieșind din resursele pe care le avem”, spune într-un sfârșit Igor Țurcan, tatăl, soțul și mecanicul auto care a reușit să se împrietenească cu proteza sa și să o primească drept un instrument care i-a readus continuitatea și mobilitatea deplină a corpului său.

Preluat de la: diez.md