diez-share-facebook.png
Plaza Hotel din New York va fi achiziţionat cu 600 de milioane de dolari, iar viitorul proprietar intenţionează să transforme hotelul american într-o „marcă mondială’”. Hotelul situat pe Fifth Avenue are peste 100 de ani și a apărut în peste 30 de filme.

Plaza Hotel, a aparţinut o vreme companiei deţinute de preşedintele american Donald Trump, iar în prezent este administrat de grupul francez Accor.

Unul dintre cumpărătorii caută un loc în China sau Europa pentru un proiect asemănător, dar nu exclude faptul că va construi un alt Plaza în Abu Dhabi sau în Dubai.

Până în 2020 antreprenorul va inaugura un hotel Plaza în Emiratele Arabe Unite.

Situat pe rutele intercontinentale, aeroportul din Dubai este cel mai frecventat din lume prin prisma numărului de pasageri internaţionali – peste 88,2 milioane de călători în 2017.

Abu Dhabi găzduieşte începând din noiembrie 2017 muzeul Luvru Abu Dhabi, supranumit „primul muzeu universal al lumii arabe”.

Preluat de la: diez.md