bukhara-2.jpg

Timp de 14 zile am reconstruit 4.100 de km din Drumul Mătăsii la bordul unui tren celebru – Silk Road Orient Express. După ce am vizitat Asgahbat şi Merv din Turkmenistan, trenul se îndreaptă spre graniţa cu Uzbekistan, o ţară neaşteptat de fascinantă. Pe parcusul a cinci săptămâni, vinerea, veţi putea citi articole despre viaţa de pe Drumul Mătăsii din Asghabat, Merv, Bukhara, Khiva, Samarkand, Shahrisabz, Tashkent, Turkistan, Almatay.

În şalul roşu cu cănafi din fir lung de mătase – pe care nu mă satur să îi ating, am prins acum în piept o broşă turkemă argintie cu pietre roşii ca de rubin. Firele de mătase îmi mângâie la nesfârşit mâinile. Trenul porneşte. Are direcţia graniţei cu Uzbekistan. Timp de o săptămână vom vizita Bukhara, Khiva, Samarkand, Shahrisabz, Tashkent. Bobocul de trandafir începe să se deschidă. Lumina asfiinţitului se instalează şi la fereastra cuşetei mele de tren. 

Minaretul Kalyan, Bukhara, Uzbekistan – punct de reper pentru caravanele care veneau pe Drumul Mătăsii

<!–

Formul de quiz

–>

foto Marc VorsatzMintea îmi este invadată de imaginile din Asghabat şi Merv, de imaginea satului cu acoperişe verzi de la poalele muntelui. Urmează Uzbekistan… Oare cum este? Încă nu am veşti de acasă şi nici semnal la telefon. Îmbrăţişez o cămăşuţă a fiului meu. Simt că este bine.

Pe Drumul Mătăsii – cum se produce mătasea

Mă întorc la lectura despre Legendele şi istoria Mătăsii. Iată ce am mai aflat. ”În lume există multe specii de fluturi de mătase. Dominaţia Chinei pe piaţa mătăsii se datorează fluturelui de mătase Bombyx mori (de fapt a unui strămoş a acestui fluture – Bombyx mandarina Moore). Bombix Mori, în mii de ani şi-a pierdut capacitatea de a zbura, dar produce cel puţin 500 de ouă în 4-6 zile. Apoi moare. Ouăle sunt microscopice – 100 de ouă cântăresc un gram. Din 28,34 grame de ouă ies aproximativ 30.000 de viermi de mătase care vor mânca o tonă de frunze de dud şi vor produce circa 6 kilograme de mătase pură.”

Pe Drumul Mătăsii – în Uzbekistan este semnal la telefon, dar costă

Adorm şi mă trezeşte brusc sunetul telefonului. Tocmai am primit un mesaj de la compania de telefonie, că accesul la internet a fost blocat căci am depăşit suma de 50 de euro. Următorul sms este unul de ”bun venit în Uzbekistan”. Încep să mă luminez – telefonul meu este nou şi neavând semnal în Tukmenistan, nu am dezactivat (suficient) serviciul de roaming. Dar am primit o foto cu băieţelul. Zâmbeşte.

Pe Drumul Mătăsii – Bukhara – ospitalitate brodată cu mătase

Răsăritul soarelui găseşte deja trenul în gara din Bukhara, Uzbekistan. Suntem primiţi de o fanfară şi de artişti de circ. Şi nu este o întâmplare, oaspeţii sunt trataţi precum membri familiei în cetatea veche de peste 2.500 de ani a Bukharei. ”Dacă ai un oaspete, este ca şi cum tatăl te vizitează”, explică Irina – o tânără uzbekă care vinde haine din mătase şi bijuterii vechi în bazarul de lângă minaretul Kalyan – simbol pregnant al Bukharei şi mult timp cel mai înalt punct din Asia Centrală, iluminat noaptea prin torţe era un indicator şi pentru caravane. Se spune de altfel, că atmosfera aici a cumva nealterată de timpurile moderne.

Pe lângă albastrul nemărginit al madreselor (şcoli găzduite de moschei, prezente în ţările musulmane), mii de culori din mătase sau bumbac (Uzbekistan are o producţie impresionantă de bumbac, este al şaselea producător în lume, circa 1 milion de tone de fibră anual), bijuterii, feţe de masă, feţe de pernă brodate manual cu fir de mătase de către fetele nemăritate. Experţii spun că broderiile din Bukhara sunt dintre cele mai interesante din Asia Centrală. La fel şi covoarele lucrate manual în Bukhara. Din fir de mătase, din lână, bumbac în funcţie de numărul de noduri pe centimetru pătrat şi de model pot fi vândute de la câteva sute de euro la câteva mii. Comercianţii expediază prin poştă oriunde în lume. Preţurile se negociază la majoritatea produselor (poţi ajunge chiar la jumătate de preţ).

Am ieşit din forfotă şi m-am pierdut pe străduţe. Am urcat multe trepte şi am ajuns la o terasă cu o vedere superbă către madrese. Seara am dedicat-o unui spectacol de dans tradiţional şi un show de modă (câţiva designeri tineri şi-au prezentat creaţiile într-un teatru de vară).

Pe Drumul Mătăsii – Khiva – albastru fondant şi haremul sultanului

Trenul ne-a dus la Khiva, un oraş din regiunea Xorazm. Partea veche a oraşului, o fortăreaţă veche de 2.000 de ani, este ca un muzeu în aer liber, iar unii spun că ar merita să primească titlul de ”minune a lumii” tocmai pentru atmosfera care a rămas blocată în timp. Minaretul Kalta Minor şi madresele scăldate în glazură de albastru fondant, un palat cu harem fac din oraşul Khiva – inclus în Patrimoniul UNESCO în 1990 – un adevărat deliciu.

Khiva, vedere de pe un acoperiş

M-a impresionat povestea reală a femeilor din harem (pentru multe era şansa de a nu muri de foame) – zi de zi purtau cele mai frumoase şi bune haine şi toate bijuteriile pe care le aveau. Şi asta nu doar în scopuri estetice, ci şi practice. Dacă sultanul striga uneia de 3 ori ”divorţ”, în secunda următoare ea urma să plece din harem, exact aşa cum era îmbrăcată.

Pe Drumul Mătăsii – deşertul Kyzylkum şi puterea unei cărţi poştale

Pasagerii sunt din nou invitaţi în vagoane. Suntem în deşert. La asfinţit în deşertul Kyzylkum, la marginea unui sat. Vin mulţi mulţi copii. Pasagerii le dau bomboane, vorbesc cu ei. O fată tânără din Anglia, a avut mare inspiraţie să aibă câteva cărţi poştale cu ţara ei. A scris dedicaţii şi le-a împărţit copiilor. Mai fac câţiva paşi şi îl văd pe Marc, travel writer şi fotograf, căutând nisip. El colecţionează nisip din toată lumea, din locuri care îl inspiră. În Zimbabwe a colectat nisip dintr-un râu frecventat de crocodili… Până acum, a vizitat peste 120 de ţări şi peste 300 de regiuni din toată lumea. Mă întorc spre tren.

Un băieţel de circa 7 ani, cu ochii de mărgele de abanos strângea la piept cartea poştală primită mai devreme. Bucăţica de carton este un portal către lumea mare. M-am căutat prin buzunare şi am găsit nişte bomboane ruseşti cu care am fost alintaţi în tren. I le-am dat lui şi m-a îmbrăţişat. Va urma!

INFO UTILE

Vacanţă pe Legendarul Drum al Mătăsii din Asghabat până în Almatay – „Registan Orient Silk Road Express from Asghabat to Almatay”

Durată: 14 zile – 7 nopţi în tren privat (cuşetă); 6 nopţi hoteluri de primă clasă Opriri: Asghabat, Merv, Bukhara, Khiva, Samarkand, Shahrisabz, Tashkent, Turkistan, Almatay; Perioade: 09.04.2019 – 22.04.2019, 15.10.2019 – 28.04.2019, 14.04.2020 – 27.04.2020, 20.10.2020 – 02.10.2020; Mâncare, excursii şi transferuri: Toate mesele incluse la bordul trenului şi în restaurante locale, Toate excursiile şi biletele de intrare la obiective incluse; Transferuri şi autobuze private conform programului. (Nu sunt incluse preţurile pentru vize, bilete de avion, bacşisul, cheltuieli personale), Doctor la bord; Ghid vorbitor de engleză; Preţ: de la 2.940 euro/persoană; Lernidee Trains & Cruises: https://www.trains-and-cruises.com  Lernidee Erlebnisreisen: www.lernidee.de

Vize
Turkmenistan: 35 euro (maximum 10 zile, o intrare)
Uzbekistan: 20 US Viza se poate lua online 
Kazahstan: românii nu au nevoie de viză dacă nu stau mai mult de 30 zile pe teritoriul Kazahstanului. Informaţii utile despre vize şi Ambasade ale României: www.mae.ro
Vaccinuri: nu sunt recomandate

Pagini oficiale pentru turism: http://www.turkmen-travel.com/; http://www.visit-uzbekistan.com/; http://visitkazakhstan.kz/en/

Foto: Marc Vorsatz, Mădălina Drăgoi

Galerie foto

vezi galeria 18 foto

Preluat de la: csid.ro