646x404-2.jpg
Parlamentarii britanici au respins masiv marţi seară acordul privind Brexit-ul negociat de premierul conservator Theresa May cu Bruxellesul, într-un vot crucial privind viitorul Regatului Unit, cu două luni şi jumătate înainte de data prevăzută a ieşirii din Uniunea Europeană.

Camera Comunelor a refuzat acordul ieşirii din UE: 432 de parlamentari au votat împotriva textului, iar 202 s-au exprimat pentru, în ciuda unui ultim avertisment din partea premierului May privind ‘incertitudinea’ pe care ar urma să o provoace o respingere, scrie ageropres.ro.

Este cea mai dură înfrângere parlamentară pentru un guvern din istoria recentă a Marii Britanii.

Zeci de parlamentari din formaţiunea conservatoare condusă de May – atât susţinători ai Brexit-ului, cât şi susţinători ai apartenenţei la UE – şi-au unit forţele pentru a respinge acordul.

Respingerea ar putea duce la o ieşire dezordonată a Marii Britanii din UE sau chiar la o răsturnare a deciziei adoptate în 2016 prin referendum.

În acelaşi timp, opoziţia laburistă a anunţat că introduce o moţiune de cenzură împotriva guvernului conservator.

“Introduc o moţiune de cenzură împotriva acestui guvern” a spus liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, calificând drept ‘catastrofal’ pentru executiv rezultatul votului privind acordul asupra Brexit-ului.

Preluat de la: diez.md