Care sunt electrocasnicele pe care trebuie să le ai în bucătărie? Ce nu ar trebui să lipsească dintr-o bucătărie modernă? Deși există o mulțime de electrocasnice mici și mari care ne pot ușura viața, astăzi ne oprim doar asupra câtorva. Vezi în rândurile de mai jos despre ce este vorba.
Nu ar trebui să-ți lipsească un robot de bucatarie, un aparat de cafea automat sau manual pentru a-ți putea preparat băutura preferată acasă și o mașină de spălat vase. Asta pe lângă alte esențiale ca frigiderul, cuptorul cu microunde, hota decorativă, prăjitorul de pâine etc.
Robotul de bucătărie este unul dintre cele mai versatile electrocasnice, mai ales dacă modelul pentru care optezi este multifuncțional. Robotul multifuncțional, deși nu cel ma ieftin, vine într-o multitudine de variante și poate include: mixer, tocător, mixer vertical, feliator. Cu alte cuvinte, combină o mulțime de funcții într-un singur produs însoțit de accesorii care să-ți ușureze munca în bucătărie.
Întrucât piața roboților de bucătărie este vastă, cel mai greu este să găsești un model de robot care să ți se potrivească. Dacă ești genul de persoană care mai face din când în când pâine, prăjituri, salate și sosuri, poți lua în calcul un model de robot cu mai puține accesorii. Un blender vertical, un bol pentru prăjituri/aluat și paletă pentru mixat și eventual un chopper ar fi suficiente. Sau dacă obișnuiești să pregătești multe dulciuri, un robot de bucătărie de tip mixer cu bol mare ar fi cel mai recomandat.
Dacă, în schimb, îți dorești un produs care să înglobeze toate aceste accesorii, te poți orienta spre modele de robot de bucătărie multifuncțional. Cea mai bună variantă? Robotul care să le poată face pe toate? Recomandarea noastră ar fi Bosch MUM5XL72, un electrocasnic complex pe care, dacă-l achiziționezi, nu mai ai nevoie de alte ajutoare în bucătărie.
Bosch MUM5XL72 este un robot de bucătărie cu cântar și cronometru integrat, în prețul căruia intră: 2 boluri de 3.9 litri, mașină de tocat carne, vas de mixare din plastic, blender de 1.5 litri, disc răzuire grosieră și fină, spirală metalică pentru frământat și alte accesorii. Cu el poți spuma, răzui, tăia, toca și măcina carne, pregăti aluat pentru pizza și pâine, bate creme și ouă.
Nu ne-am putea imagina o bucătărie fără un espressor de cafea. Manual sau automat, cu acesta îți poți pregăti băutura favorită în fiecare zi, în confortul casei tale. Astăzi avem șansa de a alege din atât de multe modele, de la cele mai ieftine espressoare, până la cele mai scumpe și mai performante.
Dacă îți place să bei espresso simplu, poți lua în calcul achiziționarea unei mașini de cafea simple, clasice, manuale. Cea mai la îndemână variantă ar fi espressorul cu capsule, pe care nu vei fi nevoit să cheltui foarte mulți bani. DeLonghi Piccolo, DeLonghi Nespresso, Krups Nescafe sau Infinissima sunt exemple de espressoare de cafea ieftine.
Pentru cafea de specialitate, însă, recomandăm espressoarele de cafea cu mai multe funcții. Atât espressoarele manuale, cât și espressoarele automate de la DeLonghi sunt foarte apreciate. Pe lângă faptul că îți poți prepara cu un astfel de aparat de cafea cea mai bună cafea espresso, îți oferă și alte opțiuni.
Spre deosebite de un espressor de cafea clasic, cu acesta te vei putea bucura de latte-uri și cappuccino-uri. De asemenea, are integrat un sistem de spumare a laptelui, se poate curăța și decalcifia automat. O mulțime de funcții care să îți ofere șansa de a te bucura de cafea de calitate.
După ce te-ai folosit de un robot de bucătărie pentru a pregăti aluat sau delicii dulci, pune piesele la mașina de spălat vase. Din fericire, majoritatea modelele de roboți de bucătărie au accesorii care pot fi puse în mașina de spălat vase. Mașina de spălat vase este un electrocasnic nelipsit din bucătăriile moderne.
Dacă înainte trebuia să pierzi o groază de timp cu spălatul vaselor, astăzi le poți pune la mașina de spălat fără probleme. În acest fel, în timpul în care ai fi spălat vase, poți face altceva. Poți citi o carte, petrece timpul cu familia sau cei dragi, face alte activități casnice.
Un real ajutor în bucătărie, astăzi nu ne-am mai putea imagina viața fără ea. Doar cine nu are încă o mașină de spălat vase nu știe despre ce vorbim. Îți garantăm, însă, că odată ce o vei folosi, nu te vei mai întoarce la spălatul vaselor manual. Ba chiar te vei întreba cum de a putut trece atât de mult timp până să cumperi una.
Care sunt cele mai bune mașini de spălat vase? Ei bine, deși nu putem oferi un răspuns unic, putem să-ți spunem că Bosh și Beko oferă calitate premium când vine vorba de electrocasnice mari. De altfel, mașina de spălat vase ar trebui achiziționată în funcție de nevoi. Există mai multe tipuri de mașini de spălat vase, la fel cum sunt mașini de spălat vase cu capacități diferite.
Pentru familii mici recomandăm mașinile cu capacitate de 6 până la 8 seturi, iar pentru familii medii-mari cu capacitate de peste 8 seturi. Mașinile de spălat pot avea capacitate de până la 16 seturi. De altfel, dacă ai o bucătărie modernă poți opta pentru o mașină de spălat vase incorporabilă. Ca și frigiderele, combinele frigorifice, aragazul și cuptorul cu microunde, și acestea se pot încorpora.
Sigur că pe piață sunt și modele clasice. Fiecare este liber să aleagă modelul care i se potrivește cel mai bine sau care se integrează perfect în bucătărie. Mai ieftine sau mai scumpe, silențioase, spațioase sau de dimensiuni mici, cu design modern sau vintage. Ai de unde alege dacă te hotărăști că dorești o mașină de spălat vase pentru bucătăria ta.
Bucătăria ta este completă? Care sunt acele electrocasnice fără de care nu ți-ai putea-o imagina? Un robot de bucătărie, un espressor de cafea, o mașină de spălat vase, toate acestea îți pot veni în ajutor ușurându-ți munca sau răsplătindu-te cu o băutură profesională pentru tot efortul depus în bucătărie.
Preluat de la: csid.ro