covid-19.jpg
Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) a lansat un nou instrument care oferă posibilitatea de a fi la curent şi de a urmări măsurile luate în contextul COVID-19.

COVID-19 IP Policy Tracker este un repozitoriu de informații care va ajuta toate persoanele interesate să urmărească modificările implementate de comunitatea internațională din domeniul proprietăţii intelectuale în contextul pandemiei COVID-19”, a declarat directorul general al OMPI, Francis Gurry.

„În contextul în care OMPI are un rol esențial în dezvoltarea unui sistem internațional de proprietate intelectuală echilibrat și eficient, este firesc ca organizația să pună la dispoziție un astfel de instrument care să promoveze o înțelegere cât mai largă a politicii de proprietate intelectuală și a altor măsuri care apar în situaţia actuală”, a mai adăugat acesta.

Multe oficii de proprietate intelectuală naționale și regionale pun în aplicare măsuri pentru a ajuta solicitanții și titularii drepturilor de proprietate intelectuală, de exemplu prin acordarea de prelungiri ale unor termene sau perioade de grație pentru plata taxelor.

În plus, o serie de state membre au luat sau intenționează să implementeze măsuri speciale, cum ar fi licențele obligatorii, în cazul în care sunt identificate produse și tehnologii potențial relevante. În sectorul privat, mulți actori aplică măsuri de asistență voluntară, iar o multitudine de tehnologii și proiecte sunt în derulare.

Noul instrument lansat de OMPI va fi actualizat periodic. Orice persoană interesată îl poate accesa gratuit AICI.

Preluat de la: diez.md