Trei alunițe pe obrazul drept și fruntea pătată din cauza acneei din adolescență — asta sunt eu. Imperfectă? Poate, dar mai presus de toate, autentică. Și totuși, în doar câteva secunde, Remini mă transformă. Chip de model, piele impecabilă, trăsături definite — o versiune idealizată a chipului meu are nevoie de doar câteva secunde pentru a fi generată de inteligența artificială (AI). Remini a cucerit internauții acum câteva săptămâni. Dacă ești utilizator TikTok, sigur ai fost martor la tot hype-ul care s-a făcut în jurul acestei aplicații. Poate chiar ai fost tentat să o încerci. Eu am făcut acest pas abia acum, dar nu înainte de a sta de vorbă cu o expertă în social media și o psihologă. Am vrut să înțeleg mai bine nu doar cum funcționează Remini, ci și ce impact poate avea asupra noastră. Așadar, dacă te-ai întrebat vreodată ce se ascunde dincolo de imaginile perfecte, iată ce ar trebui să știi despre Remini.
Remini este o aplicație bazată pe AI, care îmbunătățește și transformă fotografiile. Inițial, a fost creată pentru a restaura imagini vechi sau de slabă calitate, dar recent a devenit extrem de populară datorită funcției sale de generare a portretelor.
Aplicația folosește AI pentru a retușa automat trăsăturile feței, netezind pielea, accentuând detaliile și creând o versiune idealizată a utilizatorului. În cazul trendului de acum câteva săptămâni de pe TikTok, Remini generează imagini în care utilizatorii arată ca modelele din revistele de modă. Procesul este simplu – încarci opt fotografii de ale tale, iar aplicația îți oferă în câteva secunde „o ședință foto” în stilul pe care l-ai ales mai devreme.
Remini este una dintre cele mai populare aplicații bazate pe AI dedicate îmbunătății imaginilor. Aceasta este disponibilă în 17 limbi, printre care se numără engleza și rusa. Conform informațiilor din App Store, aplicația poate fi utilizată și de minori.
De la clarificarea fotografiilor neclare sau pixelate, până la colorarea imaginilor alb-negru și retușarea detaliilor faciale, aplicația oferă rezultate impresionante. O caracteristică recent introdusă, „avatarele AI”, le permite utilizatorilor să genereze imagini artistice inspirate de propria imagine. Ai observat în ultima perioadă că fotografiile de profil ale prietenilor tăi par a fi identice? Ei bine, toți (sau majoritatea) au apelat la Remini.
Popularitatea Remini poate fi explicată prin dorința umană naturală de a se prezenta sub cea mai bună formă posibilă. „Remini a existat de ceva timp, dar a devenit virală recent datorită unui trend pe Instagram și TikTok, unde utilizatorii au transformat-o într-un fenomen. Respectiv, popularitatea nu depinde neapărat de momentul lansării, ci și de tendințele actuale. Utilizatorii Instagram și TikTok au transformat această aplicație într-o pastilă magică care ne arată într-o versiune diferită de cine suntem în realitate. În zilele noastre, asta e un trigger puternic. Toți vrem să ne schimbăm viața, iar tehnologiile AI ne oferă cel puțin șansa să ne imaginăm cum ar fi o versiune mai bună a noastră”, explică Ana-Maria Pșenicinîi, expertă social media.
Așadar, aplicația a devenit populară datorită utilizatorilor care și-au distribuit imaginile generate de AI pe rețelele sociale. În așa mod, ei și-au inspirat prietenii virtuali să o testeze. „Curiozitatea oamenilor și dorința de a împărtăși aceste imagini și-au spus cuvântul”, a adăugat Ana-Maria.
Expunerea repetată la versiuni „idealizate” ale propriei imagini poate influența negativ percepția de sine. De aceea, este important să stabilim din start pentru ce utilizăm o aplicație AI. Curiozitate? Dorința de validare? Necesitatea de a ne vedea imaginea perfectă? „Utilizarea excesivă a aplicațiilor de editare a imaginii poate genera o formă de dependență psihologică subtilă, dar profundă. Atunci când căutăm constant validare și apreciere în mediul online, ne îndreptăm atenția spre obținerea like-urilor și a comentariilor pozitive. Această căutare poate declanșa o secreție continuă de dopamină — hormonul asociat plăcerii și recompensei. Deși senzația de a primi aprecieri este plăcută, dorința compulsivă de a verifica frecvent numărul de vizualizări și reacții poate constitui un semn al unei dependențe în dezvoltare”, susține psihologa Victoria Chicu.
Când ne concentrăm exclusiv pe o versiune idealizată a noastră, scăpăm din vedere esența autenticității cu care am fost înzestrați. Aceasta ne poate atrage într-o realitate iluzorie. „Este vital să ne amintim că creierul nu face diferența dintre imaginar și real. Această distincție este realizată de conștiința noastră”, explică psihologa.
Din punctul de vedere al securității, majoritatea aplicațiilor AI nu folosesc și nu distribuie imaginile încărcate fără consimțământul utilizatorilor. „Totuși, există riscuri de securitate. Ar trebui să fim prudenți cu informațiile personale și să evităm să încărcăm imagini sensibile”, susține experta social media. La utilizarea aplicației Remini trebuie să ținem cont de următoarele sugestii:
# verifică termenii și condițiile înainte de a încărca imaginile personale;
# evită să încarci fotografii intime sau cu copii;
# adăugarea etichetei AI pe fotografiile care urmează a fi distribuite.
Totodată, utilizarea excesivă a aplicațiilor AI pentru generarea de imagini cu propriul chip ar putea duce la o serie de riscuri.
„# Discrepanța între imaginea online și cea reală. O persoană care folosește constant filtre pentru a-și îmbunătăți aspectul fizic poate genera așteptări nerealiste din partea celor din jur, care ajung să perceapă această imagine ca fiind autentică. Atunci când interacționează în viața reală, aceste așteptări nerealiste pot duce la dezamăgire, iar cei care au fost expuși doar versiunii filtrate pot resimți o neîncredere profundă.
# Dezvoltarea anxietății sociale. Cei care depind de aceste filtre pot simți un disconfort crescut în interacțiunile față în față. De exemplu, o persoană care primește multe aprecieri pe rețele sociale pentru pozele sale create cu AI poate deveni anxioasă și nesigură atunci când trebuie să socializeze. Această anxietate o poate determina să evite întâlnirile, crescând astfel sentimentul de izolare.
# Reducerea intimității emoționale. Relațiile construite pe o imagine distorsionată a sinelui pot deveni superficiale, lăsând loc pentru un sentiment de goliciune”, a accentuat Victoria Chicu.
Menținerea unei imagini corporale sănătoase în era editării digitale necesită o abordare conștientă și proactivă. Iată câteva strategii care te-ar putea ajuta să nu devii dependent(ă) de utilizarea AI pentru generarea imaginilor.
„# Conectarea cu sine. Începe prin a-ți oferi momente de introspecție. Oglinda nu este doar un instrument de evaluare a aspectului exterior, ci și o fereastră către sine. Fă-ți timp să te privești cu atenție. Ce vezi cu adevărat? Observă (lent) nu doar exteriorul, ci și povestea din spatele fiecărei schimbări. Cum a evoluat corpul tău? Ce amintiri și emoții se ascund în fiecare cicatrice sau rid? În loc să te concentrezi pe imperfecțiuni, încearcă să îți apreciezi parcursul și să îți îmbrățișezi identitatea.
# Mindfulness și conștientizare corporală. Practica mindfulness te poate ajuta să te reconectezi cu propriul corp. Această practică te va ajuta să te reconectezi cu corpul și emoțiile tale, să accepți și să înțelegi fiecare parte, dar mai ales să-ți antrenezi capacitatea de conștientizare de sine.
# Gestionarea timpului și conținutului consumat pe social media. Stabilește limite clare și programează pauze regulate pentru a te deconecta de la ecrane. De exemplu, încearcă să îți acorzi 15 minute de pauză la fiecare oră și evită să folosești rețelele sociale cu cel puțin două ore înainte de somn, pentru a-i permite minții să se relaxeze.
# Activități fizice și exprimarea creativă. Activitățile fizice contribuie la îmbunătățirea stării de spirit și la conectarea profundă cu propriul corp, permițându-ne să simțim fiecare mușchi și să ne conștientizăm forța interioară. De asemenea, implicarea în activități creative, cum ar fi arta sau muzica, ajută la eliberarea emoțiilor și îmbunătățește încrederea în sine, promovând o percepție pozitivă asupra imaginii corporale.
# Cultivarea unei mentalități pozitive. Observă cu atenție gândurile tale despre propriul corp. Media și societatea ne propun adesea idealuri imposibile. Încearcă să îți construiești o imagine pozitivă bazată pe acceptarea sinelui. Fiecare corp este unic și frumos în felul său!”, susține Victoria Chicu.
Remini este o aplicație care necesită perfecționarea unui abonament. Însă, la fel ca toate aplicațiile, are și o perioadă de probă. Făcând abstracție de la perioada în care poți testa aplicația gratuit, trebuie să cunoști că aceasta te va costa 9,99 dolari săptămânal (aproximativ 187 MDL).
La saloanele foto din Chișinău, prețul pentru o ședință foto începe de la 500 de lei. Cantitativ, Remini te-ar putea costa mai puțin. Însă, dacă este să vorbim despre emoții, autenticitate și percepția propriei imagini, este recomandat totuși să alegi o ședință foto reală.
„Recunosc că m-a captivat și pe mine acest trend și am fost curioasă să văd cum ar arăta o altă versiune a mea. Sincer, am rămas șocată de rezultatul primit. Arăta atât de real, încât primul meu gând a fost: «De ce nu arăt așa? Ce bine îmi stă cu părul/nasul/corpul diferit». Practic, într-o clipă, am subestimat cine sunt cu adevărat și am pus mai presus o imagine generată de AI. De asta cred că este important să nu ne pierdem autenticitatea în această goană după perfecțiune și să nu uităm cine suntem noi”, a punctat Ana-Maria Pșenicinîi.
Pentru început trebuie să cunoști că Remini își actualizează periodic termenii și condițiile în funcție de actualizările apărute. Totodată, aplicația va notifica utilizatorii cum privire la modificările pe care le vor face. Noi am analizat termenii și condițiile pe care cel mai probabil nu le-ai analizat când ți-ai dat consimțământul. Iată ce ar trebui să știi în cazul în care generezi fotografii cu Remini.
# Confidențialitate
Este important să consulți politica de confidențialitate aplicabilă pentru informații despre modul în care sunt prelucrate datele tale personale.
# Eligibilitate
Aplicația nu este disponibilă persoanelor cu vârsta sub 16 ani. Dacă ai peste 16 ani, dar nu ai atins vârsta majoratului, conform legislației, părintele sau tutorele trebuie să citească și să accepte acești termeni în numele tău.
# Licența utilizatorului final
Sub rezerva respectării acestor termeni și a achitării taxelor de abonament aplicabile, îți va fi acordată o licență limitată, revocabilă, netransferabilă, nesublicențiabilă și neexclusivă pentru a utiliza serviciul în scopuri personale și necomerciale, precum și pentru a descărca și instala o copie a aplicației pe un dispozitiv permis.
# Achiziții, abonamente, coduri promoționale și reînnoiri automate
La instalarea sau expirarea unei oferte de probă gratuită (dacă este aplicabilă) sau după utilizarea unui articol virtual sau a unui cod promoțional, ți se vor percepe taxele de abonament aplicabile (dacă există) pentru utilizarea serviciului.
La expirarea perioadei inițiale a abonamentului, fie că acesta este săptămânal, lunar, trimestrial, anual, fie de altă durată, abonamentul tău se va reînnoi automat la tariful de abonament în vigoare pentru perioade recurente de aceeași durată, cu excepția cazului în care îl anulezi în mod expres.
Aplicația are dreptul de a modifica taxele de abonament în orice moment. Modificările tarifelor nu se vor aplica retroactiv.
# Conținut generat de utilizatori
Serviciul sau mai multe promoții pot include funcționalități care îți permit să încarci, stochezi, primești, creezi, modifici, distribui sau să publici conținut textual, vizual, audio sau de altă natură, denumit colectiv „Conținut generat de utilizatori”.
Aplicația nu revendică niciun drept de proprietate asupra conținutului generat de utilizatori.
Pentru a-și putea opera, furniza și îmbunătăți serviciul și tehnologiile (și pentru a dezvolta altele noi), aplicația trebuie să obțină anumite drepturi asupra conținutului generat de utilizatori care este protejat de drepturi de proprietate intelectuală. Prin acceptarea termenilor și condițiilor, ai acordat acesteia o licență pentru utilizarea conținutului generat de tine în scopul operării, dezvoltării și îmbunătățirii serviciului, tehnologiilor sau serviciilor noi. Nu vei avea dreptul la nicio compensație pentru utilizarea de către aplicație a conținutului generat de tine în conformitate cu acești termeni.
Aici poți citi toți termenii și condițiile Remini.
Preluat de la: diez.md