diez-share-facebook.png
Apple va renunța la o funcție foarte populară în acest an, odată cu lansarea unei versiuni ieftine a modelului iPhone X. Analistul Ming-Chi Kuo, de la KGI Securities, spune că Apple va lansa în acest an o versiune de 550 de dolari a iPhone X, cu ecran LCD, potrivit Forbes. Spre comparație, actualul iPhone X se vinde cu cel puțin o mie de dolari și are ecran OLED furnizat de Samsung.

Alături de această versiune ieftină, Apple va lansa și o nouă generație a iPhone X, dar și un iPhone X Plus, ambele cu ecran OLED. Apple testează deja tehnologia MicroLED, pentru a nu mai cumpăra ecrane de la Samsung, dar aceasta este încă departe de implementare.

Kuo spune că Apple va introduce în modelul LCD o tehnologie nouă, numită CGS – respectiv Cover Glass Sensor. Aceasta va permite Apple să reducă greutatea ecranului și deci și a smartphone-ului. De asemenea, va permite reducerea costurilor și creșterea durabilității. Marele dezavantaj va fi lipsa 3D Touch de pe modele ieftine.

Pentru cele două versiuni cu ecran OLED aceasta va rămâne în funcțiune, însă Apple plănuiește trecerea lor la tehnologia CGS din 2019.

A doua modificare va fi dispariția Touch ID, odată cu lansarea a trei noi versiuni de iPhone X, două OLED (scumpe) și una LCD (ieftină). Anterior, Apple a renunțat și la mufa de căști.

Preluat de la: diez.md