driving-tests.jpg
Un studiu făcut recent de siteul britanic privilege.com, arată că 59% de persoane fără studii superioare absolvite sau calificări, au susținut examenul auto în comparație cu 51% din persoanele cu studii medii.

Persoanele care au o diplomă universitară sau una postuniversitară au mai multe șanse de a avea un număr mai mare de teste eșuate, potrivit noilor cercetări.

Studiul a fost făcut pe un eșantion de 1564 de persoane din Marea Britanie, ce dețineau permis de conducere. S-a arătat că 59% dintre aceștia, fără studii superioare sau alte calificări, au susținut examenul din prima încercare, față de 51% care au picat testul de mai multe ori.

Persoanele creative sau cu înclinări spre artă, de asemenea se încadrează în lista celor care au susținut examenul din primele dăți.  Studiul a mai arătat că 6 din 10 șoferi, fără calificări sau studii, au susținut examenul din prima, cu o marjă de 1,7% încercări reușite de a obține permisul de conducere.

„Acest studiu demonstrează o legătură directă între succesul profesional sau academic și obținerea permisului de conducere”, spune Ms Fielding, autorul studiului.

Locul susținerii examenului este, de asemenea, un factor important în studiu. Rezultatele au arătat că cei care susțineau examenul în suburbia East London riscau să pice examenul de două ori mai mult decât cei care susțineau în Cumbria.

Se explică prin faptul că cei care nu au calificări  sau studii, dezvoltă roluri care se bazează mai mult pe abilități cum ar fi cunoașterea motorului unei mașini, iar asta îi ajută să obțină mai repede permisul.

Preluat de la: diez.md