Oana Zăvoranu este cunoscută pentru stilul său nonconformist și aparițiile controversate, dar puțini știu cum arăta în copilărie. Fotografiile rare publicate recent o arată într-o ipostază complet diferită față de imaginea ei actuală.

Chiar dacă astăzi este una dintre cele mai cunoscute și discutate vedete din România, cu o imagine puternică și o prezență mediatică constantă, copilăria Oanei Zăvoranu a fost marcată de inocență și un spirit năzdrăvan. În imaginile apărute în presa mondenă, ea apare cu părul scurt, îmbrăcată simplu, departe de opulența și extravaganta care o definesc în prezent.

„Îmi amintesc că eram foarte năzdrăvană. Plecam curată de acasă, îmbrăcată frumos și ajungeam jupuită și julită. Așteptam mașina de gunoi să vină pe stradă și, cum ajungea în dreptul meu, mă cățăram pe ea”, a povestit Oana, cu umor, despre una dintre aventurile copilăriei sale.

Oana Zăvoranu a avut o relație dificilă cu mama ei, Mărioara Zăvoranu, relație care a fost adesea în centrul atenției publice și al conflictelor personale. În schimb, vedeta a vorbit cu emoție și recunoștință despre tatăl ei, căruia i-a dedicat mesaje emoționante: „Ești iubirea mea. Exist datorită ție și sunt cine sunt pentru că tu ești tatăl meu și semăn cu tine.”

Pasiunea din copilărie pentru sport, în special pentru schi, a fost abandonată la cerința părinților, care au preferat să-i canalizeze atenția spre educație. Chiar dacă această decizie a schimbat traiectoria profesională a Oanei, nu i-a afectat ambiția – dimpotrivă.

 

 

O postare distribuită de OANA ZAVORANU OFFICIAL (@oana.zavoranu)

Cariera Oanei Zăvoranu a fost una intensă, cu momente de glorie, dar și cu numeroase scandaluri. A fost implicată în conflicte mediatizate, dispute legale și acuzații de șantaj. Totuși, dincolo de controverse, vedeta s-a reinventat și în plan antreprenorial.

Foto: instagram Oana Zăvoranu

Preluat de la: csid.ro