Prin această măsură, vârsta legală pentru fumat va crește în fiecare an, iar, în 2050 persoanele de peste 42 de ani vor putea încă să cumpere produse pe bază de tutun, însă cele sub această vârstă nu, scrie Biziday.
„Vrem să ne asigurăm că tinerii nu vor începe să fumeze niciodată, astfel că vom cataloga drept infracțiune vânzarea sau furnizarea produselor din tutun tinerilor. Persoanele în vârstă de 14 ani la momentul intrării legii în vigoare nu vor putea niciodată să cumpere legal tutun”, a declarat Dr. Ayesha Verrall, ministrul Sănătății.
Noua Zeelandă își propune să reducă numărul persoanelor fumătoare la sub 5 % din totalul populației, până în 2025. În prezent, 13 % din populație fumează. Spre comparație, aproximativ 14 % dintre americani și în jur de 20 % dintre cetățenii din întreaga lume sunt fumători.
În ultimii 10 ani, prețul țigărilor în Noua Zeelandă a crescut constant și a ajuns unul dintre cele mai mari din lume. Un pachet de țigări costă puțin peste 20 de dolari americani, al doilea cel mai mare preț după statul vecin Australia, unde salariile sunt considerabil mai mari.
Preluat de la: diez.md