205bca721172719462a4e1ef692283f7_L.jpg
Cinema și migrație. A fost lansată la Bologna, la Cinema Lumiere, seria de scurt metraje 13.11 realizate la inițiativa Asociației EleNFant. 13.11 cuprinde șase scurt-metraje despre viața și realitățile cotidiene pe fundalul unei Europe în schimbare în urma unor evenimente nefaste. 13.11 demsemnează simbolic data în care Parisul s-a confruntat cu unul dintre cele mai crude atentate. Și din acel moment controlul și siguranța au înlocuit primirea și integrarea, teme principale în contextul migrării.

Agenda diasporei scrie că cele șase filme au fost realizate de regizori din diverse țări europene. Unul dintre ele este Nina, iar acțiunea lui se învârte în jurul unei familii din Republica Moldova.

„Familia Cornea (n.r. protagoniștii scurt-metrajului) locuiește de mai mulți ani la Bologna și este deja cunoscută în lumea artiștilor. Ei au punctat problema excluderii sociale a imigranților din punctul de vedere al ocupării unei locuințe. A fost o seară minunată, un proiect reușit” a declarat Corina Pop, președinta Asociației Betania din Bologna.

Proiectul AMITIE a fost cofinanțat de Uniunea Europeană și coordonat de Primaria din Bologna.

Preluat de la: diez.md