2021-08-27T150732Z_1297955327_RC2CTO9ND3TZ_RTRMADP_3_GREENLAND-ARCTIC-ISLANDS.jpg
Oamenii de ştiinţă au pus piciorul, luna trecută, pe o insulă extrem de mică, aflată în apropierea coastelor Groenlandei, despre care susţin că este cea mai nordică zonă terestră din lume, apărută la suprafaţă în urma schimbărilor survenite la nivelul gheţii.

Descoperirea vine în contextul unei dispute care se profilează în rândul naţiunilor din zona arctică, Statele Unite, Rusia, Canada, Danemarca şi Norvegia, pentru controlul Polului Nord, aflat la aproximativ 700 de kilometri distanţă, şi a zonei marine înconjurătoare, a drepturilor de pescuit şi a traseelor de transport maritim expuse în urma topirii gheţii ca urmare a schimbărilor climatice, transmite Agerpres.

Oamenii de ştiinţă au crezut iniţial că au ajuns la Oodaaq, o insulă descoperită de o echipă daneză în 1978. Abia mai târziu, după ce au verificat locaţia exactă, şi-au dat seama că au vizitat o altă insulă, aflată la 780 de metri spre nord-vest.

Mica insulă, cu o lăţime de aproximativ 30 de metri şi o altitudine maximă de aproximativ trei metri deasupra nivelului mării, este acoperită cu mâl, nisip de pe fundul mării, precum şi cu morenă, pământ şi roci lăsate în urmă de gheţarii în mişcare.

<!–

–> <!–

–>

Echipa a declarat că va recomanda ca insula să fie denumită Qeqertaq Avannarleq, ceea ce înseamnă „cea mai nordică insulă”.

Preluat de la: diez.md