iStock-491114280.jpg
Noua Zeelandă a ieșit victorioasă din războiul cu epidemia COVID-19 după ce a anunțat la data de 8 iunie că ultimul pacient bolnav și-a revenit complet, iaar cazuri noi de infectare nu au fost înregistrate în ultimile 17 zile. Astfel, prim-ministra a anunțat că cetățenii nu mai sunt nevoiți să respecte distanța socială unii față de alții sau să poarte măști, întâlnirile de grup nu sunt interzise, dar străinii nu au voie să intre în țară.

Prim-ministra Jacinda Ardern a spus că a făcut o „mică mișcare de dans” când a auzit veștile bune. „Cetățenii s-au unit în moduri fără precedent pentru a învinge virusul”, a declarat ea, transmite bbc.com.

Ultimul pacient a fost o persoană în vârstă de cincizeci și ceva de ani din Auckland.

Autoritățile au anunțat că vor continua să fie vigilente pentru ca boala să nu revină. Totuși, aproape toate restricțiile au fost ridicate, țara fiind acum la cel mai redus nivel de alertă.

Preluat de la: diez.md