insula-creta-grecia.jpg
Guvernul grec a impus de miercuri interdicția de circulație nocturnă în provincia Retino, din Creta, și a extins pentru încă o săptămână actualele restricții în alte două regiuni – Chania și Heraklion – ale acestei insule turistice, în urma creșterii cazurilor de COVID-19 care riscă să copleșească sistemul sanitar, relatează Digi24.

Deși sezonul turistic este la vârf, în Creta a fost interzisă circulația între orele 01:00 și 06:00 dimineața, iar muzica este interzisă în localuri 24 de ore din 24.

Guvernul a luat această decizie în urma unui nou record de cazuri înregistrat marți în Grecia, cu 4 206 de contagieri, cea mai ridicată cifră din aprilie și una dintre cele mai mari înregistrate de la începerea pandemiei de COVID-19.

Deși cele mai ridicate cifre sunt raportate de Atena și Salonic, insula Creta a înregistrat în ultimele săptămâni o escaladare a cazurilor care a făcut ca paturile de la terapia intensivă să fie ocupate în proporție de 90 %.

<!–

–> <!–

–>

„Mă cutremură gândul la ceea ce se va întâmpla când va veni frigul”, a scris pe rețelele de socializare directorul Unității de terapie intensivă de la Spitalul Venizelio din Heraklion, Anestis Kiulpalis. El s-a declarat îngrijorat că încă de la începerea celui de-al patrulea val de COVID-19 sistemul public de sănătate din insulă „a ajuns la limită”, cu paturile de la terapia intensivă ocupate aproape complet.

De la începerea pandemiei, Grecia a înregistrat 543 749 de cazuri. Media de vârstă între cei contagiați este în prezent de 40 de ani și de 78 de ani între cei decedați.

În pofida creșterii generale a cazurilor, numărul deceselor se menține relativ scăzut, deși cu o tendință de creștere, după ce marți au murit 14 persoane de COVID-19.

Guvernul a lansat o nouă campanie pentru a-i încuraja, mai ales pe tineri, să vaccineze înainte de începerea cursurilor și după o stagnare a vaccinărilor.

Aproximativ 58,5 % din populație a primit cel puțin o doză de vaccin anti-COVID-19, în timp ce 55,2 % a fost vaccinată cu schema completă.

Preluat de la: diez.md