Nicole Scherzinger, una dintre cele mai îndrăgite artiste internaționale, își încântă fanii cu imagini spectaculoase din vacanța sa în Hawaii. După o perioadă intensă, plină de proiecte muzicale și apariții televizate, vedeta și-a luat o pauză binemeritată și s-a refugiat pe plajele însorite ale insulei sale natale.
La 46 de ani, Nicole Scherzinger arată mai bine ca niciodată și nu ezită să își arate fizicul impecabil. Într-un costum de baie din două piese, cu imprimeu leopard, artista a atras toate privirile în timp ce se bucura de soarele și valurile oceanului.
„Corpul meu este făcut pentru soare și ocean, nu pentru frigul din NY”, a scris vedeta pe Instagram, unde a împărtășit o serie de imagini spectaculoase din escapada sa tropicală.
Fanii săi, în număr de peste 7 milioane pe Instagram, au fost încântați de postările artistei, complimentându-i frumusețea și stilul de viață activ.
Această vacanță vine după o perioadă extrem de aglomerată pentru Nicole Scherzinger. Artista a impresionat publicul cu interpretarea sa din musicalul Sunset Boulevard, unde joacă rolul legendar al Normei Desmond.
Înainte de a pleca în Hawaii, Nicole a fost invitată la The Late Show With Stephen Colbert, unde a oferit o interpretare de excepție a unui cântec din piesa sa. Vedeta a descris această experiență ca fiind „un vis devenit realitate” și s-a declarat recunoscătoare pentru oportunitatea de a evolua pe scena de pe Broadway.
Fizicul tonifiat și strălucirea naturală ale artistei nu sunt rezultatul întâmplării. Nicole este cunoscută pentru stilul său de viață echilibrat, bazat pe sport și alimentație sănătoasă.
Artista a mărturisit de-a lungul timpului că se antrenează constant, practicând yoga, pilates și antrenamente de forță. Pe lângă exercițiile fizice, Nicole pune mare accent pe o dietă echilibrată, care include multe fructe, legume și proteine sănătoase.
„Încerc să mențin un stil de viață sănătos, dar și să mă bucur de mâncarea pe care o iubesc. Totul este despre echilibru”, a declarat ea într-un interviu.
Sursă foto – Instagram
Preluat de la: csid.ro