Potrivit cercetătorilor de la Agenţia Spaţială Americană, aparatul nu a supravieţuit uriaşei furtuni de nisip din vara trecută când s-a pierdut complet legătura cu robotul, transmite Agerpres.
Se încheie astfel o misiune a cărei durată a fost complet neaşteptată, deoarece robotul a fost creat iniţial pentru a rezista pe suprafaţa planetei Marte timp de trei luni, cum a reamintit administratorul NASA, Jim Bridenstine, care ocupă acest post din aprilie 2018, fiind numit de preşedintele SUA, Donald Trump.
Opportunity a oferit cercetătorilor o privire îndeaproape asupra planetei Marte, cum nu mai fusese văzută până atunci: roci dispuse în straturi care au rezistat eroziunii apei care se presupune că a existat din abundenţă pe această planetă cu milioane de ani în urmă, o condiţie indispensabilă pentru a face posibilă viaţa.
Datorită acestui aparat şi fratelui său geamăn Spirit, care „s-a stins” în 2010, NASA a dispus de o prezenţă robotică continuă pe Marte timp de aproape 15 ani.
Însă miercuri seară, centrul de control al NASA a lansat un ultim semnal spre Opportunity şi având în vedere că nu a primit niciun răspuns a considerat acest ultim semnal o declaraţie oficială de „deces” al robotului şi a declarat drept încheiată misiunea spaţială a acestuia.
Preluat de la: diez.md