obosita.jpg

Ai senzaţia că noaptea durează doar 3 ore iar tu te trezeşti tot timpul cu ochii lipiţi de somn şi cu o lipsă de chef generală? Nu toţi suntem făcuţi să fim persoane matinale, însă dacă observi că îţi e din ce în ce mai greu să adormi şi activitatea din timpul zilei este serios afectată de lipsa odihnei, înseamnă că pe undeva nu procedezi cum ar trebui.

Iată câteva dintre motivele care te pot împiedica să te trezeşti odihnită:

Întunericul nu e întotdeauna cea mai bună soluţie pentru un somn odihnitor pentru că poate perturba ritmul circadian sau ceasul interior al organismului, astfel încât nu vei realiza că poate e deja timpul să te trezeşti.

Foloseşte draperii sau jaluzele care nu permit pătrunderea luminilor puternice pe timp de noapte, însă alege culori neutre şi modele cu spaţii prin care lumina zilei se poate strecura iar acesta să fie semnalul că e vremea să spui bună dimineaţa.

Stai până târziu în noapte să vezi filmul preferat? Sau ai un deadline la serviciu care nu suportă amânare? Acestea ar putea fi printre motivele care te vlăguiesc de energie şi pentru care nu eşti la fel de atentă sau eficientă în timpul zilei.

Majoritatea oamenilor au nevoie de cel puţin 7 ore de somn, iar cei care nu respect aceste recomandări sunt mai predispuşi la oboseală, anxietate, supraalimentare, slăbirea sistemului imunitar şi apariţia afecţiunilor respiratorii.
Deci, dacă trebuie neapărat să termini ceva pentru la muncă sau nu poţi închide un ochi până nu se vezi cum se termină serialul preferat, dormi mai mult în dimineaţa următoare.

Stresată şi îngrijorată înainte de culcare? Nu vei avea odihna ce ţi-o doreşti! Da, este într-adevăr stresant să ştii că a doua zi de dimineaţă ai o întâlnire importantă sau ai de dus maşina în service, însă nu te agita fără sens cu 12 ore înainte pentru că nu rezolvă cu nimic situaţia şi nici tu nu vei avea un somn de calitate.

Dacă vei sta cu ochii pe pereţi toată noaptea gândindu-te la ce-i mai rău, nu vei face decât să îţi sabotezi sănătatea prin privarea de somnul cel de toate zilele, care ne încarcă bateriile ori de câte ori ne simţim extenuaţi.
Scrie-ţi gândurile negre într-un jurnal, discută despre ce te frământă cu iubitul sau încearcă tehnici de relaxare cum este yoga.

Abuzul de cafea şi alcool se plăteşte cu nopţi albe! Un pahar cu vin este, ce-i drept, sănătate curată pentru inima şi oasele tale, însă dacă exagerezi şi în loc de un pahar ajungi la 3, 4 sau mai multe aşteaptă-te să stai cu ochii pe pereţi până dimineaţa. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul consumului de cafea, care nu numai că trebui limitat, ci evitat întru totul cu minimum 7- 8 ore înainte de culcare.

Preluat de la: Csid.ro