country_image_France.jpg
Pentru a facilita șederea în Franța a turiștilor vaccinați din afara Uniunii Europene, inclusiv din Republica Moldova, autoritățile franceze au creat un sistem specific pentru a obține un cod QR echivalent cu permisul sanitar valabil pe teritoriul francez.

În prima fază vor fi examinate cererile turiștilor care deja se află în Franța sau planifică să călătorească până pe 15 august 2021. Cererile privind călătoriile după data de 15 august 2021 vor fi examinate la o etapă ulterioară.

Sunt eligibile persoanele care:
# sunt originare din afara Uniunii Europene;
# au atins vârsta de 18 ani (până pe data de 30 septembrie 2021 minorii cu vârsta între 12 și 17 ani nu au obligativitatea de a prezenta permisul sanitar);
# sunt vaccinate cu unul din vaccinurile recunoscute de Agenția Europeană pentru Medicamente (7 zile de la administrarea dozei a doua a vaccinului Pfizer, Moderna, AstraZeneca; 4 săptămâni de la administrarea vaccinului cu o singură doză Johnson&Johnson; 7 zile de la administrarea vaccinului persoanelor care au suferit de Covid.)
# se află deja în Franța sau în Uniunea Europeană sau planifică să călătorească în următoarele zile.

Procedura pentru obținerea permisului sanitar francez de către turiștii care sosesc din Republica Moldova:
1. Cererea completată și semnată. O poți descărca AICI;
2. Copia scanată a certificatului de vaccinare stabilit conform regulilor țării în care a fost efectuată vaccinarea, cu specificarea clară a tipului de vaccin administrat;
3. Copia scanată a pașaportului
4. Copia scanată a biletului de călătorie tur-retur.

<!–

–> <!–

–>

Aceste documente trebuie să fie transmise prin poșta electronică la adresa [email protected] cu titlul mesajului în formatul ȚARA DE REȘEDINȚĂ / NUME Prenume / Data sosirii în Franța (ziua-luna-21).

Detalii suplimentare găsești AICI!

Preluat de la: diez.md