4.-Natural-Cultural-Reserve-Orheiul-Vechi-2-scaled-1.jpg

A început votul publicului în competiția „Destinația Anului 2024”. Așadar, cetățenii din Republica Moldova sunt invitați să-și aleagă destinația turistică favorită. În concurs se regăsesc peste 120 de atracții turistice din România și Republica Moldova, iar în acest an țara noastră participă în premieră la acest concurs.

„Destinația Anului” este cel mai important proiect de promovare a turismului din România. În acest an, organizatorii au decis să includă pentru prima dată în lista destinațiilor finaliste și puncte turistice din Republica Moldova. Destinațiile naționale concurează în cele 13 categorii ale concursului.

Voturile din partea publicului vor fi deschise până în data de 8 mai. Moldovenii își pot alege destinația turistică favorită aici.
Procesul de vot se desfășoară conform următorilor pași:
# alegeți o singură destinație turistică din fiecare categorie și introduceți o adresă electronică la care aveți acces;
# conectați-vă la adresa electronică indicată și faceți click pe butonul de confirmare.

# Orașe care inspiră: Chișinău – capitala turistică a Moldovei;
# Tărâmuri cu tradiție și istorie: raionul Soroca.
# Regiuni eco-turistice: Rezervația Naturală Plaiul Fagului, raionul Ungheni;
# Sat de poveste: satul Valeni, raionul Cahul;
# Atracții cultural-educative: Complexul Muzeal „Țipova-Saharna” și Mănăstirea Căpriana;
# Cazări epice: Pensiunea „La Tudora”, raionul Ștefan Vodă;

Ediția din acest an a competiției a înregistrat un număr record de înscrieri – 300 de destinații turistice. Atracțiile turistice câștigătoare vor fi alese pe baza punctajului calculat pe trei paliere:
# votul publicului;
# votul juriului;
# rezultatele cercetării „Destinații Vizionare.

La categoria „Cea mai bună promovare”, câștigătoarele vor fi alese exclusiv prin decizia juriului care în această etapă este format din peste 200 de membri. Destinațiile câștigătoare din acest an vor fi anunțate în data de 21 mai, pe scena Ateneului Român.

Lista destinațiilor finaliste din România incluse în concurs o puteți vedea aici.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.

Preluat de la: diez.md