eurovision-Moldova-oll-time.jpg

Republica Moldova va participa la Concursul Internațional Eurovision Song Contest 2026, după o pauză de un an. Decizia vine în urma unui proces de consultare cu artiști, producători și reprezentanți ai industriei muzicale autohtone, după care s-a decis implementarea unui nou format de selecție națională, inspirat din bunele practici europene și adaptat specificului local, anunță compania „Teleradio-Moldova”.

Selecția națională va fi coordonată de doi producători oficiali:
# Serghei Orlov – producător cu cea mai bogată experiență de participare la concursul international Eurovision, alături de diferiți artiști;
# Roman Burlaca – regizor și producător autohton, recunoscut pentru colaborările sale cu cei mai populari artiști locali și pentru contribuția la scena muzicală modernă din Republica Moldova.

Teleradio-Moldova anunță startul înregistrării concurenților pentru Selecția Națională Eurovision 2026 începând cu data de 7 noiembrie. Artiștii pot depune piesele lor originale la adresa electronică [email protected] conform condițiilor stabilite în regulamentul concursului. Perioada de înscriere va fi deschisă timp de 30 de zile calendaristice, iar toate detaliile privind participarea sunt disponibile pe site-ul instituției.

Pentru a garanta un proces de evaluare obiectiv, juriul finalei naționale va fi format din 20 de membri, dintre care cinci internaționali și 15 naționali.

Ediția din 2026 marchează 70 de ani de la lansarea Concursului Eurovision și, totodată, cea de-a 20-a participare a Republicii Moldova în competiția internațională.

Teleradio-Moldova va oferi câștigătorului finalei naționale un premiu destinat pregătirilor pentru participarea la etapa internațională, iar cei doi producători oficiali îl vor consilia pe parcursul întregului proces de pregătire.

În contextul confirmării participării Moldovei la ESC 2026, Martin Green, directorul competiției internaționale, declară: „Suntem încântați să îi urăm bun venit în concurs radiodifuzorului public TRM din Moldova după un an de absență. Întoarcerea Moldovei în concurs ne reamintește de puterea comunității noastre, de forța valorilor și de ceea ce înseamnă cu adevărat să fim uniți prin muzică.”

Moldova participă la Eurovision Song Contest din anul 2005. Cel mai bun rezultat al țării noastre a fost în 2017, atunci când trupa SunStroke Project s-a clasat pe locul 3 cu piesa Hey Mamma.

Aici puteți vedea lista tuturor pieselor care au reprezentat Moldova la Eurovision și ce rezultate am obținut în fiecare an.

Preluat de la: diez.md