880x495_cmsv2_048506c8-259b-5421-b889-f5de8245b565-3529412.jpg
Mii de persoane au participat vineri seară la o nouă serie de proteste față de reforma în domeniul muncii realizată de Guvernul Viktor Orban, pachetul legislativ fiind calificat de critici drept „legi ale sclaviei”, informează Reuters, citată de Mediafax.

Potrivit Hotnews.ro, pe lângă demonstrația la care au participat susținători ai principalelor grupări de opoziție, o manifestație a fost organizată și de formațiunea umoristică “Partidul câinele cu două cozi” (MKKP), cele două fuzionând în cele din urmă. Partidul câinele cu două cozi” (MKKP), o formațiune politică falsă, lansată în urmă cu un deceniu, a devenit o forță semi-serioasă care folosește umorul pentru a aborda chestiuni practice. “Putem în sfârșit lucra opt zile pe săptămâna, nu mai avem nevoie de instanțe independente. Problema persoanelor fără adăpost a fost eliminată. Școlile străine iritante vor dispărea. Și Soros, Soros, Soros, Soros”, se afirmă într-o invitație la manifestație postată pe Facebook.

Demonstranții celor două grupuri au plecat în marș spre palatul prezidențial de la Castelul Buda, blocând temporar un pod ce traversează Dunărea. Protestatarii au scandat sloganuri împotriva partidului de guvernământ, Fidesz (centru-dreapta), şi a Televiziunii publice, acuzată că susţine interesele Guvernului.

Manifestaţia desfăşurată vineri seară se înscrie într-o serie de acţiuni împotriva Guvernului Viktor Orban. Duminică, circa 10.000 de persoane au protestat la Budapesta față de modificările legislației în domeniul muncii.

Modificările legislative propuse de Guvernul Viktor Orban au fost adoptate săptămâna trecută și stipulează că firmele pot cere până la 400 de ore suplimentare și pot amâna cu trei ani plata acestora. Guvernul condus de Viktor Orban susține că această reformă va aduce beneficii angajaților și companiilor care se confruntă cu o criză a forței de muncă.

Fidesz, partidul condus de premierul Viktor Orban, susține că protestele sunt organizate de “mercenari străini” plătiți de miliardarul american George Soros. Pe de altă parte, Soros neagă acuzațiile și afirmă că scopul acestora este să creeze un fals inamic extern care să-i permită lui Viktor Orban să acapareze mai multă putere.

Preluat de la: diez.md