399921.jpg
Companiile Microsoft și Zoom au anunțat oficial miercuri că își suspendă furnizarea de informații din Hong Kong către autoritățile chineze, invocând îngrijorări cu privire la o nouă lege de securitate naţională.

Decizia a fost luată în urma unei legi impuse de Beijing și respinse de locuitorii din Hong Kong, lege care desființează libertatea de exprimare și îi transformă în suspecți pe toți cei care critică deciziile statului.

„Confruntată cu o reacție internațională extrem de slabă, China a accelerat impunerea noii legislații și a început să ceară date de la marile platforme digitale care operează în Hong Kong. Până acum, Microsoft, Zoom, Google, Twitter, WhatsApp, Facebook şi Telegram au suspendat furnizarea de informații către autoritățile chineze, ceea ce ar putea duce la interzicerea acestor platforme în Hong Kong, așa cum s-a întâmplat în cazul unora dintre ele în China”, transmite BBC.

În virtutea legii, autorităţile chineze pot solicita unui „furnizor de servicii relevant să furnizeze înregistrarea de identificare sau asistenţa de decriptare aşa cum impune cazul”.

Preluat de la: diez.md