profimedia-0488311964.jpg

Michael Jackson acumulase datorii de peste o jumătate de miliard de dolari la momentul morţii sale, în 2009, relevă noi documente judiciare, potrivit People.

Michael Jackson a lăsat în urmă o avere imensă, dar recent s-a aflat că și datorii mari. Regele muzicii pop avea datorii de peste jumătate de miliard de dolari, în 2009, la momentul morții sale, se arată în documente depuse luna aceasta în instanța. Artistul datora bani la peste 65 de creditori.

Jackson și-a folosit participația într-un catalog muzical care includea hituri ale celor de la The Beatles ca parte a garanției de 270 de milioane de dolari la una dintre bănci.

Conform unui fost director al unei mari companii de entertainment, showman-ul era gata să-și facă ordine în finanțe, să se potolească cu cheltuielile exagerate și să câștige din nou bani.

Din păcate, nu a mai apucat să o facă, iar moartea lui, care a dus astfel și la anularea unui turneu grandios, s-a tradus în alte datorii de 40 de milioane de dolari.

Cu toate acestea, în anii care au urmat, avocaţii ar fi reuşit să şteargă datoriile lui Jackson şi „îmbunătăţind cu succes imaginea şi moştenirea lui”, în slujba beneficiarilor Michael’s Trust, care îi include pe copiii cântăreţului, Prince Jackson, de 27 de ani, Paris Jackson, de 26 de ani, şi Bigi Jackson, de 22 de ani.

„Deşi a trecut mai mult de un deceniu de la moartea lui Michael Jackson”, se arată în document, „din când în când, executorii trebuie să facă faţă consecinţelor circumstanţelor de la momentul decesului său”, a precizat site-ul specializat în ştiri mondene.

Citeşte şi: Michael Jackson, cea mai bogată vedetă, chiar şi după moarte!

FOTO: PROFIMEDIA

Preluat de la: csid.ro