mamografie.jpg

Pentru depistarea precoce, ca metodă de screening pentru cancerul mamar pentru toate categoriile de femei (cu risc obişnuit sau crescut de cancer mamar), este unanim acceptată mamografia – investigaţia principală de examinare a sânilor la femeile cu vârsta de peste 40 de ani.

Este foarte important de menţionat faptul că introducerea mamografiei pentru screening ul cancerului mamar a dus la scăderea mortalităţii cu peste 30% în ţările în care s-au implementat programe naţionale de screening.

„Nicio femeie nu ar trebui să lase la voia întâmplării sănătatea sânilor săi, având în vedere că neoplasmul mamar, deşi este cel mai frecvent cancer la femei, este unul dintre puţinele forme de cancer care, atunci când este depistat precoce, poate fi tratat cu succes în aproape toate cazurile.
Din păcate, cel mai mare procent dintre pacientele noastre nu îşi fac mamografia sau ecografia mamară de rutină şi ajung la control după ce sesizează apariţia unui nodul mamar sau a altor modificări ale sânului, moment în care şansele de vindecare sunt deja mai mici. (…)  Depistând formaţiuni de ordinul milimetrilor, pacienta are acces la cel mai eficient şi non-invaziv tratament”, menţionează doamna Dr. Elena Claudia Teodorescu.

Mamografia digitală cu tomosinteză 3D cu soft C-View

Cea mai avansată tehnologie de examinare a sânilor: mamografia digitală cu tomosinteză 3D realizată prin soft C-View este disponibilă acum şi în România. Spre deosebire de mamografiile digitale 3D standard, softul C-View al noului mamograf digital permite captarea informaţiilor complexe din profunzimea sânilor, cu un nivel redus de iradiere a pacientelor.

Tomosinteza sânului împreună cu softul C-View vine cu toate beneficiile mamografiei 3D, reducând limitările mamografiei standard, în special în sânii denşi, fără a creşte doza de iradiere a pacientei. Ea devine astfel cea mai eficientă armă din arsenalul pe care noi, medicii, îl avem la dispoziţie pentru diagnosticarea precoce a celui mai frecvent cancer la femei, cancerul mamar”, afirmă Dr. Elena Claudia Teodorescu, Doctor în Ştiinţe Medicale şi fondator Donna Medical Center.

Mamografia digitală cu tomosinteză 3D este cea mai nouă şi avansată tehnică folosită în screeningul şi diagnosticul cancerului de sân la toate femeile cu vârsta de peste 40 de ani, atât cele cu risc obişnuit de cancer mamar, cât şi cele cu risc crescut, prin beneficiile pe care le aduce comparativ cu mamografia digitală standard 2D, care nu poate evidenţia anumite modificări ce sunt aparente şi mult mai uşor de caracterizat cu ajutorul tomosintezei.

În plus, softul C-View, permite obţinerea unor imagini 2D prin reconstrucţia virtuală a imaginilor tridimensionale obţinute la tomosinteză. Astfel, medicii pot oferi un diagnostic corect printr-o singură expunere mamografică a pacientei, ceea ce presupune un nivel redus de iradiere. În cazul mamografiilor digitale cu tomosinteză fără softul C-View, pacienta este expusă la iradiere de două ori, atât pentru realizarea tomosintezei, cât şi pentru mamografia digitală standard 2D, neputând obţine imaginile 2D reconstruite virtual.

Mai mult, un studiu condus de Sarah M. Friedewald şi publicat în JAMA (Journal of the American Medical Association), realizat pe aproximativ 450,000 de paciente, a confirmat că mamografia digitală 3D cu tomosinteză, comparativ cu mamografia standard 2D:

  • a detectat cu 41% mai multe cancere invazive;
  • a detectat cu 29% mai multe cancere mamare de toate felurile;
  • a redus cu 15% numărul de controale suplimentare.

Cele mai importante beneficii ale mamografiei 3D cu tomosinteză sunt:

  • Scade semnificativ numărul de cancere fals negative, ascunse în profunzimea sânului. Depistează mai eficient anumite formaţiuni sau tipuri de leziuni comparativ cu mamografia digitală simplă, în special în sânii denşi, care au şi risc crescut de a dezvolta cancer mamar.
  • Scade semnificativ numărul de cancere fals pozitive (formaţiuni care la o mamografie standard ar părea a fi cancer prin “suprapunerea” unor imagini, dar de fapt reprezintă ţesut mamar normal) şi permite, practic, îmbunătăţirea considerabilă a ratei de diagnostic.
  • Evită unele controale suplimentare şi uneori biopsii sau chiar intervenţii chirurgicale inutile.
  • Cu ajutorul softului C-View se păstrează nivelul de iradiere al pacientei la minim, prin reconstrucţia virtuală a imaginilor 2D ale sânului, evitând o nouă expunere mamografică iradiantă pentru obţinerea acestor imagini.

Preluat de la: Csid.ro