Ministerul Culturii a lansat cel de-al doilea apel al Programului Național „Acces la cultură 2025”. Inițiativa își propune să aducă arta și expresia culturală mai aproape de oameni, indiferent de locul în care trăiesc și să îmbogățească viața culturală în toate comunitățile din Republica Moldova, cu un accent special pe mediul rural. Programul va oferi suport financiar și logistic proiectelor culturale locale: spectacole, ateliere, expoziții, proiecte educaționale, intervenții artistice în spații publice.
Programul „Acces la cultură 2025”, cu o valoare totală de 50 de milioane de lei, are ca scop asigurarea unui acces echitabil la cultură pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Acesta își propune să sprijine inițiativele locale, să întărească rolul instituțiilor culturale în comunități și să încurajeze participarea activă la viața culturală. Totodată, printre obiectivele sale se regăsesc reducerea diferențelor dintre mediul urban și rural, promovarea identității culturale locale și integrarea valorilor europene în cultura națională.
Proiectele pot fi depuse în următoarele domenii culturale eligibile:
# literatură, teatru, muzică și arte vizuale (pictură, sculptură, grafică etc.);
# cinematografie;
# meșteșuguri tradiționale și patrimoniu cultural material și imaterial;
# activitatea bibliotecilor și muzeelor în comunități;
# educație artistică și culturală pentru toate vârstele;
# inițiative de cercetare în domeniul culturii și proiecte de turism cultural durabil.
Sunt eligibile pentru finanțare inclusiv următoarele activități culturale:
# organizarea evenimentelor culturale diverse în spații publice și private din întreaga țară;
# realizarea turneelor artistice, expozițiilor itinerante, festivalurilor și activităților educaționale interactive;
# implementarea proiectelor intergeneraționale, care promovează dialogul și colaborarea între generații, precum și acțiuni culturale comunitare care implică activ locuitorii;
# inițiative de promovare și valorificare a patrimoniului cultural național și a valorilor culturale europene;
# proiecte care vizează achiziția de carte, materiale didactice și echipamente tehnice necesare pentru desfășurarea activităților culturale.
Termenul-limită de depunere a dosarelor este 20 august. Ghidul cu mai multe detalii despre program este disponibil mai jos. Aici găsești formularul pentru înregistrare.
Rezultatele concursului vor fi publicate pe site-ul Ministerului Culturii. Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.
Rezultatele concursului vor fi publicate pe site-ul Ministerului Culturii.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.
Preluat de la: diez.md