oportunitati-octombrie.jpg

Ai reușit deja să te adaptezi noului an academic? Dacă răspunsul este „da”, atunci cu siguranță vei găsi timp și pentru alte activități în afară de orele de la școală sau universitate pentru care trebuie să te pregătești. În octombrie, ai ocazia să beneficiezi de o bursă de merit sau de un stagiu profesional, să reflectezi asupra așteptărilor pe care le ai de la președintele țării în cadrul unui concurs de eseuri sau să te înscrii la un curs de formare. Fie că ești elev(ă), student(ă) sau tânăr(ă) profesionist(ă), în acest material vei identifica o oportunitate potrivită pentru tine. Noi îți sugerăm să te grăbești, pentru că nu știi niciodată ce aventuri poți să trăiești datorită șanselor care ți se arată.

Tinerii care gestionează un start-up sunt invitați la Democracy Tech Hackathon. Pe lângă testarea, validarea ideii și premiul bănesc, câștigătorii vor beneficia de mentorat care îi va pregăti pentru pitch-ul de la Copenhagen Democracy Summit.

Aici sunt criteriile de eligibilitate și etapele evenimentului.

Termen-limită – 1 octombrie.

Studenții facultăților de drept din Republica Moldova pot beneficia de burse de merit care vor acoperi taxa de studii pentru anul academic 2024/2025, precum și câte un stagiu profesional timp de o lună.

În acest articol găsești condițiile de eligibilitate și procesul de aplicare.

Termen-limită – 1 octombrie.

Organizația neguvernamentală COSI din România recrutează voluntari pentru a participa în cadrul unui proiect al Parteneriatului Estic. Alături de echipa organizatorică, vei promova oportunitățile oferite de Uniunea Europeană și de programul Erasmus+. Activitățile sunt programate în perioada 15 noiembrie 2024 – 15 mai 2025 la București.

Criteriile de eligibilitate și formularul de înregistrare le găsești în acest articol.

Termen-limită – 1 octombrie.

Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale te invită la Turneul de Jocuri Intelectuale pentru elevi – „Ca la carte” 2024. Logica, intuiția și spiritul de echipă vor fi esențiale în cadrul acestei competiții. Împreună cu echipa vei răspunde la 42 de întrebări grupate în runde tematice și vei concura cu alți elevi din toată țara.

În acest material găsești condițiile de participare, etapele jocului și formularul de înregistrare.

Primul joc se va desfășura pe 3 octombrie, la ora 19.00.

Concursul este deschis pentru sculptorii din țară și are drept scop identificarea unui concept sculptural care ar imortaliza personalitatea scriitorului. Lucrarea urmează să fie amplasată în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, pe Aleea Clasicilor.

Aici poți vedea care sunt criteriile de eligibilitate, ce trebuie să conțină dosarul de concurs și care sunt premiile.

Termen-limită – 4 octombrie, ora 16.00.

Oportunitatea este destinată tinerilor care doresc să-și dezvolte abilitățile în domeniul mediului. Dacă ești student(ă) la Jurnalism, Comunicare, Litere, Drept, Relații internaționale sau Biologie, atunci nu ezita să aplici. În cadrul academiei vei avea posibilitatea să înveți direct de la experți și să contribui la creșterea gradului de conștientizare asupra problemelor de mediu.

În acest articol găsești ce activități include programul și formularul de înregistrare.

Termen-limită – 5 octombrie.

Asociația pentru Integrare și Mobilitate, în colaborare cu Ambasada Republicii Moldova în Franța, organizează cea de-a 10-a ediție a seminarului de integrare și orientare pentru studenții moldoveni din Franța. În cadrul evenimentului, vei avea oportunitatea să afli informații chiar din prima sursă, de la actuali și foști studenți care învață sau au învățat la universitățile din Franța.

Subiectele care vor fi abordate în cadrul seminarului și formularul de înregistrare le găsești aici.

Evenimentul se va desfășura pe 5 octombrie, cu începere de la ora 14.00.

Organizația de tineret EuroClub USM a dat start perioadei de recrutare! Dacă îți faci studiile la una dintre facultățile Universității de Stat din Moldova și vrei să promovezi valorile europene, atunci nu ezita să te înscrii.

În acest material găsești informațiile pe care va trebui să le incluzi în formularul de înregistrare.

Termen-limită – 6 octombrie.

Cursul „Educație pentru pace și transformarea conflictelor cu tinerii” se va desfășura în perioada 2-7 decembrie la Centrul European de Tineret din orașul Strasbourg. Cursul își propune să susțină tinerii, organizațiile și comunitățile lor, precum și pe cei care lucrează cu aceștia, pentru a facilita educația nonformală pentru pace și transformarea conflictelor.

În acest articol poți vedea care sunt criteriile de eligibilitate și ce cheltuieli acoperă organizatorii.

Termen-limită – 6 octombrie, ora 23.59.

Ce așteptări ai de la președintele sau președinta țării? Răspunde la această întrebare în cadrul unui concurs de eseuri lansat de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral. Competiția este destinată elevilor care învață în instituțiile de învățământ de pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Aici găsești criteriile de care trebuie să ții cont pentru redactarea eseului și formularul de înregistrare.

Termen-limită – 6 octombrie.

Cu ocazia Hramului orașului, elevii cu vârsta cuprinsă între șapte și 14 ani sunt invitați să participe la concursul de fotografie, desen grafic și pictură cu genericul „Chișinăul meu iubit”.

În acest material vezi care sunt criteriile de redactare a fotografiilor sau a desenelor și ce premii vor primi câștigătorii.

Termen-limită – 10 octombrie, ora 12.00.

Ești student(ă) în anul I, II sau III și ești pasionat(ă) de relații internaționale, securitate sau politică externă? Oficiul de legătură NATO în Republica Moldova te invită să vizitezi Cartierul General al NATO de la Bruxelles. Pentru a obține un loc, trebuie să te înscrii la un concurs de eseuri.

Criteriile de eligibilitate și cele de redactare a eseurilor le poți vedea în acest articol.

Termen-limită – 15 octombrie.

Serviciul German de Schimb Academic lansează înscrierile pentru bursele DAAD EPOS 2025/2026. Studenții internaționali au oportunitatea să urmeze un program de masterat în una dintre universitățile din Germania. Această bursă oferă finanțare completă pentru unul sau patru ani, în funcție de programul de studiu ales.

În acest material găsești informații despre:
# programele de studiu;
# criteriile de eligibilitate;
# cheltuielile pe care le acoperă bursa;
# actele necesare pentru înregistrare.

Termenul-limită pentru înregistrare diferă în funcție de program. Acesta variază între 15 septembrie 2024 și 30 septembrie 2025.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md