stat-islamic.jpg
Liderul organizaţiei teroriste Stat Islamic în Afganistan, Abdul Hasib Logari, a fost ucis în cadrul unei operaţiuni militare desfăşurată pe 27 aprilie de către forţele speciale afgane şi americane în estul provinciei Nangarhar, a anunţat luni Pentagonul. Potrivit unui comunicat emis de Washington, Abdul Hasib Logari este responsabil pentru organizarea mai multor atacuri, inclusiv a celui din 8 martie asupra principalului spital militar din Kabul, soldat cu moartea a zeci de medici şi pacienţi.

Comandatul forțelor americane din Afganistan a declarant că în aceeași operațiune, au fost uciși alți 35 de luptători ai Statului Islamic. „Această operaţiune comună de succes este un alt pas important în campania neobosită de a învinge Stat Islamic în 2017. Acest atac ne întăreşte hotărârea de a scăpa Afganistanul de aceşti terorişti şi de a aduce pace şi stabilitatea în această ţară”.

Potrivit reuters.com, preşedintele afgan Ashraf Ghani a confirmat informaţia oferită de către autorităţile americane. Liderul Statului Islamic a ordonat decapitarea unor persoane în faţa familiilor lor şi răpirea unor femei pentru a le forţa să se căsătorească cu luptătorii ISIS.

Abdul Hasib Logari a fost desemnat conducător al Stat Islamic în Afganistan în 2016, după ce predecesorul său Hafiz Saeed Khan a murit în urma unui atac american cu dronă.

Reţeaua din Afganistan a Stat Islamic este activă din 2015 şi luptă împotriva talibanilor, a forţelor afgane şi americane. Înfrângerea grupării teroriste este una dintre priorităţile Statelor Unite în Afganistan. Luna trecută, SUA au lansat cea mai mare bombă non-nucleară asupra unei reţele de peşteri şi tuneluri folosite de către Stat Islamic în Nangarhar, iar 94 de militanţi au fost ucişi.

Preluat de la: Diez.md