388.jpg

Pe 20 iunie, în incinta Institutului Național de Inovații în Securitatea Cibernetică „Cybercor”, Facultatea de Design a organizat cea de-a VII-a ediție a festivalului Students’ Fashion Day – un eveniment devenit tradiție în peisajul creativ autohton. Sub privirile unui public numeros și entuziast, 18 colecții vestimentare au fost prezentate pe podium, adăugându-se celor 112 colecții care au marcat edițiile anterioare ale festivalului.

Evenimentul marca UTM a purtat și în acest an o amprentă internațională puternică, reunind colecții ale absolvenților din cadrul unora dintre cele mai prestigioase școli de design vestimentar din România, Ucraina și Republica Moldova. Ediția din 2025 a întrunit tineri creatori de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea Națională de Design și Tehnologii din Kiev, alături de absolvenții Facultății de Design a Universității Tehnice a Moldovei.

În cadrul evenimentului, rectorul Universității Tehnice a Moldovei, Viorel Bostan, a apreciat efortul studenților și cadrelor didactice, punctând importanța acestui festival: „De fiecare dată vin cu drag la acest eveniment. Este o tradiție frumoasă a Facultății de Design și a Universității Tehnice a Moldovei. Încercăm să rupem acel tipar stereotipic potrivit căruia la Universitatea Tehnică a Moldovei pregătim doar ingineri. Universitatea Tehnică este locul unde arta și creativitatea sunt prezente zi de zi. Sunt convins că acest prim defileu va fi doar începutul și că vor urma multe altele, nu doar la Chișinău sau în țările vecine, ci și pe marile scene din Paris, Milano, New York sau Londra”.

În premieră, ediția din acest an s-a desfășurat sub egida Ministerului Culturii al Republicii Moldova. Astfel, secretarul de stat, Andrei Chistol, a menționat: „Ceea ce se face la UTM, și nu doar în arhitectură, în construcție, în mecanică, este într-adevăr o universitate model. Investind în tineri, investim în viitorul nostru și al Republicii Moldova. Ne dorim ca Students’ Fashion Day să devină o tradiție anuală pe care să o susținem împreună.”

Festivalul a fost deschis de colecția Bloomtide, la care au lucrat studenții anilor I, II și III ai Facultății de Design, UTM, avându-i în calitate de coordonatoarele pe Alina Tocarciuc, Anna Palamarciuc și Daniela Naval. Aceasta a reprezentat o incursiune vizuală în lumea florilor, reinterpretată prin forme abstracte, texturi diverse și o paletă simbolică, exprimând energia, sensibilitatea și forța renașterii.

Autorii, împreună cu profesorii coordonatori, au reușit să transforme ideile în piese memorabile. Lista completă a colecțiilor, însoțită de numele creatorilor și ale mentorilor acestora:
# colecția „NEMORUM”, autor: Lupu Ana, coordonatoare: Tocarciuc Alina, Universitatea Tehnică a Moldovei;
# colecția „Dor de noi”, autor: Turcu Victoria, coordonator: Tronciu Sergiu, Universitatea Tehnică a Moldovei;
# colecția Barely Bound, autor: Skok Victoria, coordonatoare: Pashkevich Kalyna, Universitatea Națională de Design și Tehnologii din Kiev, Ucraina;
# colecția „Ecoul copilăriei”, autor: Ceban Mihaela, coordonatoare: Savițcaia-Baraghin Iarîna, Universitatea Tehnică a Moldovei;
# colecția Unseen, autor: Mîță Alina, coordonatoare: Tocarciuc Alina, Universitatea Tehnică a Moldovei;
# colecția Dryade, autor: Ciobanu Roxana, coordonatoare: Brustureanu Cornelia, Hîrțescu Cristina, Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași, România;
# colecția „Vispera”, autor: Zavtur Anastasia, coordonatoare: Savițcaia-Baraghin Iarîna, Universitatea Tehnică a Moldovei;
# colecția Fragments of becoming, autori: Briada Zaplitnîi, Iuliana Streba, Raluca Lupu, Crina Croitoru, Theona Chelariu, Radu Firicel, Alina Iacob, coordonatore: Antonela Curteza, Aura Mihai, Ramona Budeanu, Universitatea Tehnică „Georghe Asachi” din Iași, România;
# colecția Shebloom, autor: Patrașcu Vlada, coordonatoare: Tocarciuc Alina, Universitatea Tehnică a Moldovei;
# colecția „01”, autor: Căpățină Livia, coordonatoare: Tocarciuc Alina, Universitatea Tehnică a Moldovei;
# colecția „Suflete”, autor: Farîmă Ana, coordonatoare: Bota Diana, Ionescu Lăcrimioara, Turturică Ondina, Universitatea „Aurel Vlaicu” din  Arad, România;
# colecția Stitches, autor: Polyakova Elizaveta, coordonatoare: Iryna Davydenko, Universitatea Națională de Design și Tehnologii din Kiev, Ucraina;
# colecția „Cosmic”, autor: Țurcanu Miriela, coordonatoare: Palamarciuc Anna, Universitatea Tehnică a Moldovei;
# colecția „Redesenat”, autor: Țigăeru Alexandra, coordonatoare: Brustureanu Cornelia, Hîrțescu Cristina, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, România;
# colecția „Contrapunct”, autor: Levițchi Cristina, coordonatoare: Tocarciuc Alina, Universitatea Tehnică a Moldovei;
# colecția Manmade claws, autor: Pașcalău Claudiu-Raul, coordonatoare: lect. univ. dr. Chira Sandra, Universitatea de Vest din Timișoara, România;
# colecția BreakFree, autor: Efros Marialina, coordonatoare: Palamarciuc Anna, Universitatea Tehnică a Moldovei;
# colecția „Artifact”, autor: RUSU Victoria, coordonatoare: lect. univ. dr. Chira Sandra, Universitatea de Vest din Timișoara, România.

În spiritul tradiției evenimentului, publicul a fost invitat să-și exprime preferința prin vot electronic. Colecția „Artifact”, semnată de Rusu Victoria, studentă la Universitatea de Vest din Timișoara, România și coordonată de Chira Sandra, a fost desemnată favorita serii. Această colecție sustenabilă, care valorifică materiale uzate și accesorii reciclate pentru a crea adevărate istorii purtabile, a captivat atât prin concept, cât și prin execuție, oferind un exemplu remarcabil de responsabilitate artistică și inovare.

Students’ Fashion Day este un eveniment dedicat promovării tinerelor talente din domeniul creației vestimentare, încurajând colaborarea dintre studenți și profesioniști, dintre mediul academic și industria fashion, într-o viziune deschisă spre internaționalizare.

Organizat sub egida Ministerului Culturii al Republicii Moldova și cu sprijinul echipei Facultății de Design a UTM, evenimentul a fost susținut de o serie de parteneri și sponsori care au contribuit esențial la succesul acestei ediții. Ediția din acest an a confirmat încă o dată rolul Universității Tehnice a Moldovei ca instituție de învățământ de excelență și ca platformă vie de promovare a talentului emergent în designul vestimentar, un reper care depășește granițele țării.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Preluat de la: diez.md