AMTAP-10-1.jpg

Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice organizează cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru şi Film „ClassFest”, secţiunea Teatru. Evenimentul este o acţiune artistică internaţională, unică în Republica Moldova, care promovează creațiile tinerilor actori și regizori de teatru, încurajează schimbul de experienţă şi relaţiile profesionale între studenții, profesorii, profesioniştii din țară și cei din școli de teatru europene, familiarizând publicul nostru cu spectacole realizate de generaţia tânără, promovând valorile artei teatrale contemporane şi dialogul intercultural.

Organizarea festivalului se datorează dorinței de a promova dezvoltarea capacității creatoare și a libertății de exprimare prin teatru; de a crea parteneriate instituționale între școlile de arte și profesioniștii din acest domeniu; de a asimila noi metode de educare și formare a tinerilor specialiști în domeniul teatrului. Participanții la edițiile precedente au confirmat calitatea acestui eveniment pe arena culturală națională și internațională. 

Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru ClassFest 2024 se va desfășura sub semnificația Școală de teatru & Realități teatrale noi. Festivalul va testa abilitățile profesionale ale actorilor și regizorilor din școlile de teatru prin spectacole prezentate publicului, în concordanță cu schimbările survenite în ultimii ani atât în ​​educația profesioniștilor, cât și în scena teatrală europeană.

Tinerii vor prezenta spectacole realizate recent, care denotă viziuni personale asupra crizelor de ordin umanitar, social, politic, cultural. Organizatorii festivalului își propun întâlniri ale studenților și profesorilor din diferite şcoli pentru schimb de experienţă, metode şi opinii, prezentarea producțiilor teatrale, realizate de studenţii școlilor de teatru din mai multe țări, realizarea de workshopuri tematice și discuții. 

Ediţia a XIII-a întruneşte la Chişinău reprezentanţi ai următoarelor şcoli de teatru:
# Școala Națională de Film, Televiziune și Teatru din Polonia, Lodz, Polonia;
# Academia de Teatru Sofia Amendolea Roma, Italia;
# Academia Internațională de Arte ale Spectacolului Versailles, Franța;
# Universitatea de Muzică și Teatru din Graz, Austria;
# Universitatea Națională de Arte George Enescu, Iași, România;
# Universitatea de Arte din Târgu-Mureș,România;
# Universitatea”Ovidiu”Constanta, România;
# Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București, România;
# Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Republica Moldova.

Ceremonia de deschidere a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru şi Film ClassFest 2024, va avea loc în data de 25 noiembrie, ora 19.00,  la Centrul de Cultură şi Artă – Ginta Latină. 

În cadrul festivalului vor fi prezentate peste 13 spectacole, secondate de discuții. Participanții festivalului vor fi antrenați în workshopuri coordonate de profesori din Italia, Franța și Polonia. Festivalul se va desfășura în perioada 25-29 noiembrie 2024. Programul în întregime îl găsiți mai jos.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md