sex.jpg

Conform unui nou studiu, femeile au parte de cele mai satisfăcătoare relaţii intime în timp ce avansează în vârstă.

În cadrul studiului au fost intervievate 2.600 de femei, acestea au oferit informaţii privind experienţa orgasmelor, atractivitatea şi plăcerea din timpul actului sexual, scrie Descoperă.

Răspunsurile participantelor au fost analizate în funcţie de grupul de vârstă din care făceau parte: tinere (sub 23 de ani), vârstă mijlocie (între 23 şi 35 de ani) şi mature (36 de ani şi peste această vârstă).

Şase din 10 femei cu vârsta peste cea mijlocie au afirmat că au avut orgasm mult mai des şi mai puternic, comparabil cu cinci din 10 tinere care au declarat acest lucru.

De asemenea, femeile din grupul mature au declarat în procent de 86% că au avut parte de relaţii sexuale plăcute în ultimele patru luni. 

Preluat de la: Csid.ro