iris-apfel.jpg

Este pe lista celor mai bine îmbrăcate persoane de peste 50 de ani din lume, este o femeie de afaceri, fashion icon, stilul ei inspirând colecţii găzduite de marile muzee ale lumii. Iris Apfel este un designer cu o carte de vizită remarcabilă, creativitatea ei fiind „angajată“ de nouă preşedinţi ai SUA pentru înfrumuseţarea Casei Albe.

Iris Apfel este însă acum în faţa unei noi provocări, aceea de a produce puţină revoluţie în industria elveţiană de ceasuri alături de rebelii de la TAG Heuer.

Cel mai probabil şi acest lucru va intra în CV-ul ei, pentru că de 95 de ani Iris Apfel transformă timpul din duşman în cel mai puternic aliat, scrie DupăAfaceri.ro.

„Încă îmi aduc aminte de primul ceas care m-a entuziasmat. Era un ceas cu Mickey Mouse. Şi acum sunt un fan al acestui personaj. Am 95 de ani şi sunt nebună după Mickey Mouse. Încă mai am piesa originală, dar cumpăr fiecare ceas cu Mickey Mouse care mi se pare interesant. Nici nu ştiu câte am“, spune ea.

În toamna anului trecut, Iris Apfel a devenit prietenă a brandului elveţian TAG Heuer, colaborarea fiind anunţată în timpul Săptămânii Modei de la New York, ocazie cu care elveţienii au lansat colecţia Link Ladies.

Link înseamnă legătură şi nicio altă prezenţă în afară de Iris Apfel nu era la fel de potrivită pentru a simboliza tocmai conexiunea dintre generaţii, evoluţia femeii, fiecare generaţie crescând din puterea celei de dinainte. Această emancipare a generat un cu totul alt public pentru industria de ceasuri, femeile nemaifiind interesate doar de piese frumoase, ci de mecanisme complicate, de linii mai robuste, de funcţii la fel de interesante ca personalitatea lor.

„Cel mai important ceas este cel pe care soţul meu mi l-a dăruit când ne-am logodit. La acel moment, a făcut două ceasuri din aur masiv absolut magnifice, câte unu pentru fiecare. Avea o brăţară frumoasă, grea, gravată. Soţul meu a plecat deja de lângă mine de un an şi jumătate, dar este frumos să ai o amintire a unei căsnicii care a durat 68 de ani.

Este ceva ce merită aplaudat în ziua de azi. Acum copiii rămân căsătoriţi pentru 68 de minute, în curând vom avea nevoie de un cronometru pentru a măsura căsniciile moderne.

Admite că în timp ce soţul ei era aproape un freak în ceea ce priveşte ceasurile, fiind obsedat de partea tehnică, pe ea au atras-o piesele uluitoare din punct de vedere estetic. În plus, TAG a ştiut s-o ademenească cu o propunere out of the box, aşa că Iris Apfel a fost pe loc cucerită.

„TAG m-a contactat şi m-a întrebat dacă nu vreau să fac o reclamă alături de ei. Mi s-a părut o propunere interesantă mai ales că eu nu făcusem până la acel moment nimic legat de ceasuri. Îmi place să fac lucruri diferite tot timpul şi am impresia că şi lor de place“, spune Iris.

Şi pentru TAG a fost o schimbare, dar şi pentru Iris Apfel care, cu ocazia acestei colaborări, a mai învăţat un lucru… să boxeze.

„TAG Heuer sprijinea o strângere de fonduri pentru fundaţia lui Muhammad Ali chiar în sala de box unde Muhammad obişnuia să se antreneze, sub podul Brooklyn, acolo unde a fost filmată şi pelicula Million Dollar Baby. Erau mănuşi de box peste tot şi cum eu nu pot rezista să nu încerc haine şi accesorii interesante, am întrebat dacă nu pot să probez o pereche.

Nu am fost refuzată, dar apoi am vrut să mă duc să-l bat pe Tom Brady. Şi în timp ce mă distram aşa de bine, a venit şi domnul care conduce compania cu o roată imensă de brânză. Aparent este şi un producător de brânzeturi. Eu am tăiat prima felie, ca şi cum aş fi tăiat un tort, şi la final mi-a dat o felie mare de tort să o duc acasă. A fost delicioasă.“

Această incursiune în lumea ceasurilor s-a dovedit a fi o revoluţie chiar şi pentru revoluţionara Iris Apfel, aşa că la 95 de ani doamna-cameleon are un nou plan.

„Sincer vă spun, nu aveam nici cea mai mică idee că orologeria elveţiană este atât de amuzantă, aşa că sper ca data viitoare chiar să mă roage să fac designul unui ceas. Ar fi ceva complet nebunesc.“

Preluat de la: Csid.ro