pixel.png

Mick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, în vârstă de 75 de ani, a suferit o intervenţie minim invazivă de înlocuire a unei valve cardiace. În prezent se află la un spital din New York şi se recuperează.

Vineri dimineaţă, platforma online Tonight Billboard informa că rockerul a fost supus intervenţiei chirurgicale săptămâna aceasta, într-un spital din New York, SUA. Intervenţia chirurgicală era necesară pentru că tulburarea de care suferea Jagger ar fi putut duce la insuficienţă cardiacă şi chiar la deces în urma unui infarct, informează Mediafax.

Medicul Marc Siegel, corespondent al Fox News Medical, a explicat că intervenţia chirurgicală la care a fost supus Mick Jagger atrage atenţia asupra inovaţiilor din domeniul înlocuirii de valve cardiace, care până în urmă cu câţiva ani, presupunea implantarea unei proteze pe cord deschis în timpul unei operaţii clasice.

<!–

Formul de quiz

–>

În prezent, intervenţia este minim invazivă, a explicat profesorul de medicină de la Universitatea din New York.

Boala de care suferă Mick Jagger este destul de frecventă, numai în SUA fiind diagnosticaţi aproximativ 8 milioane de oameni, potrivit American Heart Association.

Începând din 2002, în Franţa, a fost dezvoltată o nouă procedură, de implantare valvulară aortică transcateter (TAVI/TAVR). Pe scurt, în artera femurală din zona inghinală se introduce o proteză valvulară biologică, constituită din ţesuturi de origine animală (porc sau vacă) strânsă în interiorul unei teci, care apoi este implantată pe valva deteriorată, ajutând-o pe aceasta să se recupereze.

„TAVR a devenit o metodă de bază şi de succes, având de obicei efecte secundare minime şi înlocuieşte din ce în ce mai mult chirurgia tradiţională mai invazivă. Este cu adevărat un miracol al ştiinţei medicale moderne şi o dovadă a capacităţilor noastre în ceea ce priveşte bioingineria. Va salva milioane de persoane care altfel ar muri din cauza complicaţiilor intervenţiei chirurgicale clasice sau a valvelor cardiace deteriorate”, a mai spus Siegel.

DE CÂND SE APLICĂ PROCEDURA

În SUA, TAVR, cu tot ce presupune, intervenţia propriu zisă şi spitalizarea, se ridică la 60.063 de dolari, comparativ cu operaţia clasică, ale cărei costuri ajung la 60.319 dolari. Însă TAVR este de obicei inclusă în asigurarea medială. Prin comparaţie, o intervenţie de bypass ajunge la 117.094 de dolari, potrivit American Heart Association.

Numărul procedurilor TAVR a crescut de la 1.531, în 2012, la 5.567, în 2015, cu 263%. Creşterea este explicabilă printr-o mai mare disponibilitate, un număr mai mare de medici pregătiţi, mai puţine efecte secundare şi multe rezultate pozitive, spune Siegel.

Următorul pas este adaptarea procedurii pentru înlocuirea tuturor celorlalte tipuri de valve cardiace – mitrală, tricuspidă şi pulmonară -, lucru care s-ar putea întâmpla în câţiva ani, este de părere Siegel.

Mick Jagger este solistul trupei The Rolling Stones, în care mai cântă Keith Richards, Charlie Watts şi Ronnie Wood. Trupa, înfiinţată la Londra, în 1962, a vândut peste 200 de milioane de albume în întreaga lume şi a susţinut mii de concerte cu casa închisă. Formaţia a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 1989.

Preluat de la: csid.ro