Cover-final.jpg

O nouă oportunitate pentru tineri. A fost lansată cea de-a V-a ediție a Job Accelerator, un program de mentorat unic în Republica Moldova, care aduce împreună peste 50 de mentori din diverse domenii. Programul este dedicat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani, inclusiv celor din diaspora.

Viitorul țării îl reprezintă noua generație, iar tinerii din Moldova au toate oportunitățile ca să se dezvolte acasă. Numeroasele organizații și proiecte, printre care Job Accelerator desfășurat de echipa MentorMe, oferă resurse gratuite pentru orientarea profesională și creșterea în carieră. În acest an are loc cea de-a V-a ediție a programului, ceea ce confirmă utilitatea acestuia în dezvoltarea specialiștilor la început de cale.

Cine poate participa

Job Accelerator oferă suport gratuit tuturor tinerilor moldoveni. Dacă ai până la 35 de ani, ești la început de cale, ai nevoie de suport în creșterea profesională sau planifici să te reîntorci și să construiești un viitor acasă, în Moldova, atunci programul este pentru tine. Nu trebuie să fii singur în dezvoltarea carierei, mentorii de la Job Accelerator 5.0 sunt gata să te ghideze și să împărtășească propria lor experiență.

Programul a adunat experți din diverse domenii, începând de la marketing, antreprenoriat, psihologie, terminând cu leadership, dezvoltare personală, dar și multe altele. Peste 50 de specialiști au decis să ofere suport gratuit tinerilor interesați de domeniul lor de activitate. Cea mai faină parte e că poți beneficia de un număr nelimitat de sesiuni, cu oricare dintre mentorii disponibili. După ce ai participat la cel puțin trei sesiuni cu un mentor, îl poți alege pe următorul sau poți continua cu același expert.

Ce oferă Job Accelerator 5.0

Programul nu se limitează doar la sesiuni de mentorat. Adițional, tinerii pot beneficia de cursuri online, evenimente cu experți din diverse domenii și chiar întâlniri cu potențiali angajatori din Republica Moldova, care sunt gata să le valorifice potențialul. Iată ce include mai exact cea de-a V-a ediție:
# mentorat individual și de grup online cu peste 50 de profesioniști din diverse domenii;
# cursuri video preînregistrate pentru fiecare etapă a carierei – de la primii pași în piața muncii, până la antreprenoriat și educație financiară;
# evenimente tematice offline cu invitați speciali și sesiuni de networking;
# forum MentorMe, unde mai mulți speakeri vor discuta deschis despre provocările legate de integrarea într-o echipă, gestionarea mediilor toxice și negocierea unei creșteri profesionale;
# speed matching, evenimentul final, unde beneficiarii se întâlnesc direct cu potențiali angajatori și descoperă oportunități de carieră.

Mai jos poți vedea calendarul celor mai importante evenimente, la care cu siguranță trebuie să fii prezent. Pot participa atât beneficiarii înscriși în program, cât și orice tineri interesați de subiectul abordat. Linkurile de înscriere vor fi disponibile pe paginile de social media ale organizației MentorMe.

Job Accelerator este mai mult decât un program. Este un parcurs complet care îi ajută pe tineri să treacă de la căutare și incertitudine la acțiune și rezultate concrete. Nu rata șansa de a beneficia de toate resursele și instrumentele de creștere profesională care ți se pun la dispoziție.

Programul se desfășoară în perioada 29 iulie – 15 noiembrie 2025, iar participarea este 100 % gratuită. Află mai multe despre program și înscrie-te aici. Ca să fii la curent cu cele mai importante anunțuri și informații urmărește paginile de social media:
# Instagram;
# Facebook;
# LinkedIn.

Proiectul Job Accelerator 5.0 este implementat de MentorMe, cu suportul Agenției Naționale pentru Tineret, în cadrul Programului anual de Granturi pentru Organizațiile de Tineret 2025 și este susținut de Ministerul Educației și Cercetării.

Preluat de la: diez.md