Cel mai mare festival de film de animație din România, Animest, revine la Chișinău după o pauză de trei ani. Între 30 octombrie și 2 noiembrie, cinematograful Odeon va găzdui cea de-a 11-a ediție a evenimentului, iar cu această ocazie va fi organizată și o serie de ateliere Minimest pentru cei mai tineri spectatori.
Ateliere sunt destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între opt și 13 ani. Acestea vor fi găzduite de Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, situat pe strada Ion Creangă nr. 1 din Chișinău și se vor desfășura pe 1 și 2 noiembrie.
Tinerii vor avea ocazia să experimenteze procesul de creare a unui scurtmetraj animat – de la desen și poveste, până la sunet și muzică. Cei mici vor descoperi magia filmului de animație prin joc, desen și imaginație.
Sub îndrumarea Verei Surățel, regizoare și ilustratoare, și a lui Matei Vasilache, designer de sunet și compozitor de muzică pentru film, copiii vor explora etapele esențiale ale unui film de animație. Dimineața vor desena și vor construi o poveste, iar după-amiază vor învăța cum se creează universul sonor care o face să prindă viață.
Fiecare atelier durează o zi completă și este structurat în două părți:
# 10:00-12:30 – animație și poveste vizuală;
# 12:30-13:30 – pauză de prânz;
# 13:30-15:30 – sunet pentru film de animație.
Doritorii sunt invitați să completeze acest formular de înregistrare. Termenul-limită pentru înscriere este 25 octombrie. Organizatorii vor accepta doar 10 participanți.
Atelierele se vor desfășura în limba română. Toți participanții vor primi diplome de participare. Rezultatele muncii vor putea fi admirate la finalul zilei de lucru alături de părinții lor. De asemenea, lucrările vor putea fi văzute și online.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.
Preluat de la: diez.md