el-si-ea-fericiti.jpg

Eşti pe cale să iei o decizie majoră în viaţa ta? Fă-ţi o favoare şi citeşte mai întâi cele ce urmează.

Cât suntem adolescente şi până pe la 30 de ani toate lucrurile par extrem de simple. Mergem la petreceri, călătorim, studiem (doar puţin, pentru că ce-i prea mult strică) şi viaţa ne stă pur şi simplu la dispoziţie, cu toate lucrurile grozave pe care le are. Apoi, brusc, fără măcar să ne dăm seama, aceşti ani trec cu repeziciune şi ne trezim că suntem pe cale să luăm decizii care ne vor schimba în totalitate.

Gândeşte-te bine, cu siguranţă ţi s-ar fi putut întâmpla chiar ţie. Acum aveai 25 de ani şi toată lumea era la picioarele tale. Apoi ai rămas însărcinată accidental şi toată viaţa ta s-a schimbat radical. În timp ce toate prietenele tale încercau să-şi dea seama dacă cel de lângă ele este alesul, dacă să se mute cu el, dacă să se mărite sau nu, tu trebuia să-ţi răspunzi la o întrebare pe care nu credeai că ţi-o vei pune în viaţa ta: ar trebui să păstrezi acest copil? Să încerc să fac relaţia cu tatăl copilului meu să meargă? Să încep să mă întâlnesc şi cu alţi tipi sau să rămân singură pentru toată viaţa?

Poate că ai hotărât să ai un moment de sinceritate absolută faţă de tine, vrei să ai acest copil şi să-l creşti singură. Şi acum, după trei ani, ai ajuns practic în acelaşi punct. Eşti nemăritată, te vezi cu cineva, ai un copil adorabil pe care nu ai regretat nici o clipă că l-ai păstrat şi ai acelaşi gen de întrebări la care trebuie să răspunzi: Ar fi tipul cu care te întâlneşti un tată bun pentru copilul tău? Ar trebui să mă mut cu el? Să facem un copil? Cu experienţa ta de viaţă s-ar putea crede că ai toate aceste răspunsuri, dar, de fapt, nu ai nici cea mai vagă idee ce ar trebui să faci în această situaţie.

„Este vorba doar de introspecţie şi autocunoaştere“ este de părere psihologul Florin Niculescu. „Dacă vrei cu adevărat să fii sinceră cu tine însăţi, răspunde-ţi la toate aceste întrebări fără pic de ipocrizie şi nu vei avea nici un motiv să iei decizii greşite legate de viaţa ta.“ Aşa că, încercăm să îţi oferim o listă cu posibile întrebări pe care să ţi le pui înainte de a lua decizii majore în viaţa ta.

 

Înainte să te căsătoreşti cu el….

Întreabă-te

  • Mă simt în largul meu când sunt cu el?
  • Îl iubesc pe el, sau ceea ce mi-ar plăcea să fie, o imagine nerealistă a lui?
  • Este suficient de bun pentru tine?
  • Familia şi prietenii mei îl plac?
  • Avem scopuri şi idealuri comune pe termen lung?
  • Cât este de importantă o relaţie în acest moment al vieţii mele?
  • Este pregătit pentru o relaţie pe termen lung?
  • Sunt gata să-mi petrec tot restul vieţii alături de el?

 

Deci, ai cunoscut un tip, vă înţelegeţi foarte bine şi simţi că  relaţia voastră ar putea deveni serioasă. Întrebarea este, ar trebui să te laşi în voia sentimentelor?  „Este dificil să fii obiectivă la începutul unei relaţii, dar să-ţi pui aceste întrebări este crucial pentru fericirea ta viitoare“ spune psihologul nostru. Şi continui să te întrebi: „Mă potrivesc cu el, sau cel puţin pot face ceva în direcţia asta?“ „Îmi şi arată sau doar îmi spune ce simte pentru mine?“ Şi cea mai importantă dintre toate întrebările: „Mă face să mă simt în largul meu?“ Dacă va fi o relaţie durabilă scopurile voastre în viaţă trebuie să coincidă, în primul rând. „Poate nu ascultaţi aceeaşi muzică, sau nu aveţi acelaşi gen de haine sau chiar va place să vă petreceţi timpul liber în moduri cu totul diferite, dar dacă valorile şi ţelurile voastre sunt opuse, relaţia nu are nici un viitor“, te asigură Florin Niculescu.

Prima întrebare pe care majoritatea dintre noi uită să o pună atunci când se află în mijlocul unei relaţii este: „Sunt pregătită să mă căsătoresc?“ Psihologul nostru crede că: „De cele mai multe ori eşti tentată să simţi că cel de lângă tine este exact ceea ce vrei, dar se dovedeşte că, emoţional, nu este ceea ce ai nevoie” Şi mai trebuie să ţii cont şi de instinctele tale, care pot fi destul de importante. „Dacă nu investeşti suflet în relaţie sau dacă te simţi nesigură, confuză sau frustrată, nu înseamnă că ai tu  o problemă, s-ar putea ca persoana pe care o ai lângă tine să nu fie cea mai potrivită pentru tine, aşa că nu are rost să-ţi pierzi vremea în ceva care nu va duce nicăieri“, adaugă psihologul nostru.

Înainte de a avea un copil…

Întreabă-te

  • Vă doriţi amândoi acest copil sau este doar fantezia ta personală?
  • Ai o viziune realistă sau idealistă despre ce înseamnă exact să ai un copil?
  • Vrei să ai un copil, sau vrei să ai acest copil cu bărbatul pe care îl iubeşti?
  • Eşti gata să-ţi schimbi viaţa pentru totdeauna?
  • Cine va sta acasă cu cel mic?
  • Îţi permiţi, material vorbind, să ai un copil în acest moment?
  • Eşti pregătită să accepţi schimbările pe care le va suferi corpul tău?
  • El vrea să creşteţi acest copil împreună?
  • Împărtăşiţi aceleaşi idei în ceea ce priveşte creşterea şi educarea celui mic?
  • El este un tip flexibil? Te va ajuta suficient pentru a mai avea ceva timp şi pentru voi, nu doar pentru copil?
  • Tatăl copilului tău este suficient de sigur pe el pentru a nu se simţi ameninţat atunci când cel mic va deveni centrul universului pentru tine?

Sunt atât de multe întrebări pe care ar trebui să ţi le pui înainte de a avea un copil, încât pare copleşitor. Dar dacă nu îţi pui toate aceste probleme te vei trezi, cu siguranţă, depăşită de situaţie. Un copil este o responsabilitate imensă şi dacă nu te ajută şi el, va fi mult prea mult pentru tine şi în loc să fie bucuria vieţii tale, vei simţi această experienţă minunată ca pe un eşec răsunător. De aceea, o altă întrebare pe care ar trebui să ţi-o pui înainte de a avea un copil este: „Sunteţi o echipă în viaţa de zi cu zi? Veţi participa amândoi, în egală măsură, la creşterea copilului?“ Psihologul nostru te sfătuieşte: „Trebuie să ştii să comunici cu partenerul tău. Şi mai trebuie să ştii cine va sta cu cel mic atunci când te vei hotărî să te întorci la muncă. Trebuie să te gândeşti că este esenţial să stai cât mai mult timp cu copilul tău, pentru că altfel vei pierde o perioadă esenţială din viaţa lui şi nu-l vei vedea cum creşte.“ Ca mamă, poţi alege o variantă de compromis, îţi poţi lua un job part time şi astfel vei sta suficient timp cu puiul tău şi nici nu vei simţi frustrările pe care lipsa activităţilor cu care ai fost ocupată atâţia ani. Şi psihologul nostru adaugă: „Trebuie să ai în vedere faptul că, atunci când eşti însărcinată, nu tot ceea ce ţi se întâmplă poate fi controlat, aşa că nu ai de unde să ştii cum ai să te simţi în postura de mămică. Dar, dacă îţi pui cât mai multe întrebări şi încerci să prevezi situaţii posibile, vei fi mult mai bine pregătită pentru neprevăzutul ce va urma.

 

Înainte de a te despărţi de el…

Întreabă-te

 

  • Mai poţi salva ceva din relaţia ta?
  • Ai aşteptări prea mari de la jumătatea ta?
  • Este această relaţie o greşeală pe care o repeţi la nesfârşit?
  • Dacă vrei să salvezi această relaţie, eşti dispusă la tot efortul pe care acest lucru îl implică?
  • Cu prietenii voştri comuni, cum rămâne? După ce te vei despărţi de el te vei mai vedea cu ei?
  • Vrei să rămâi prietenă cu el după ce relaţia se termină, sau ai nevoie de o despărţire totală şi curată?
  • Te simţi confortabil cu ideea de a te întâlni cu un alt bărbat şi de a-l vedea pe el cu altă femeie?
  • Îţi vei căuta pe cineva să ai o relaţie sau ai nevoie de o perioadă în care să stai singură?

 

Ştii că este finalul de drum în relaţia ta, dar eşti pregătită să pui punct? Eşti adesea tentată să renunţi doar pentru că simţi că nu mai ai ce repara. Dacă relaţia ta s-a bazat pe respect, dragoste şi înţelegere, atunci este întotdeauna ceva de salvat. Dar cum îţi dai seama că nu mai ai chiar nimic de făcut? De cele mai multe ori în relaţii se întâmplă acelaşi fenomen. La început este atracţia aceea extraordinară, simţi că eşti pe aceeaşi lungime de undă cu partenerul tău, apoi, odată cu trecerea timpului, ajungeţi să fiţi doar doi prieteni care împart aceeaşi casă şi, întâmplător, aceeaşi viaţă. În acest caz, cel mai bine este să păstrezi măcar prietenia. S-a demonstrat că genul acesta de cupluri, când se despart, au o viaţă mult mai fericită şi chiar au şanse mari să rămână prieteni buni. Dar trebuie să te mai gândeşti şi la celelalte motive pentru care relaţia voastră nu mai merge ca la început. Poate este de vină jobul lui, sau poate al tău. Poate nu vă mai petreceţi suficient timp împreună, sau poate nu mai vorbiţi când aveţi o problemă. Toate acestea pot fi cauze pentru care o relaţie nu mai merge şi care se pot remedia. Trebuie doar să ai înţelepciunea şi răbdarea să îţi pui toate aceste întrebări înainte de a fi prea târziu.

 

Ce să faci şi ce nu, atunci când ai de luat o decizie majoră

  • Cere părerea cât mai multor oameni în legătură cu dilema ta, nu doar familiei sau prietenilor. Persoanele neutre pot fi mult mai obiective şi îţi pot oferi perspective la care nici măcar nu te-ai gândit
  • Nu te aştepta să poţi înlocui persoana care ţi-a fost alături atâta vreme cu primul venit. Şi nu uita: depinde doar de tine să fii lângă un om care te completează şi alături de care vei fi fericită.
  • Fii dispusă la eforturi pentru ca relaţia ta să meargă. Nu spune nimeni că o relaţie este perfectă din start, dar de obicei este nevoie de doi oameni să o facă să meargă. Chiar definiţia cuvântului relaţie implică doi prezenţa şi participarea a două persoane.
  • Nu lua niciodată o decizie atunci când eşti deprimată, ţi-e teamă de ziua de mâine sau te simţi neglijată de partener. O să regreţi cu siguranţă.
  • Ia decizii care te fac să te simţi bine şi încrezătoare. Scopul tău în viaţă ar trebui să fie fericirea nu trăitul de pe o zi pe alta
  • Nu-ţi fie teamă să admiţi că ai făcut o greşeală. Unele relaţii nu sunt făcute să meargă. Ai curajul să admiţi asta şi să mergi mai departe

Foto: 123rf.com

 

Preluat de la: csid.ro