in-vitro.jpeg

Pentru un cuplu care își dorește un copil și se confruntă cu dificultăți de concepție, întrebarea „Ce urmează?” poate părea copleșitoare. Inseminarea intrauterină (IUI) și fertilizarea in vitro (FIV) sunt două dintre cele mai cunoscute soluții medicale, dar între ele există diferențe esențiale, nu doar tehnice, ci și emoționale. Deși ambele urmăresc același vis, nașterea unui copil, drumul până acolo este diferit: una este mai simplă și mai puțin invazivă dar cu rate mici de succes, cealaltă, mai complexă si mai invaziva, dar cu șanse mai mari de reușită. Alegerea nu se face după preferințe sau auzite, ci trebuie să țină cont de realitatea medicală a fiecărui cuplu, de cauze, de vârstă, de timp. Medicina reproductivă modernă înseamnă, înainte de toate, personalizare.

Pentru a înțelege care metodă este potrivită în fiecare caz, trebuie să ne uităm atent la contextul medical individual. Ne explică diferențele Dr. Erna Stoian, medic primar obstetrică ginecologie, specialist in infertilitatea cuplului: “Inseminarea intrauterină are o rată de succes per ciclu de aproximativ 10–15%, în funcție de vârsta pacientei și de calitatea spermei. Este o opțiune bună atunci când cel puțin o trompă este permeabileă, partenerul are o spermogramă bună, iar rezerva ovariană este în limite normale, iar vârsta maternă este scăzută. În schimb, fertilizarea in vitro, deși mai complexă, poate atinge rate de succes de peste 40–45% pe ciclu în cazul femeilor sub 35 de ani și în centre cu experiență. Diferența intre ratele de succes devine foarte importanta, mai ales atunci când timpul este un factor critic!”

De multe ori, cuplurile vin în cabinet cu idei preconcepute: fie că vor „doar o inseminare”, fie că își doresc direct FIV. Rolul echipei medicale este de a ajusta așteptările la realitatea clinică.

Citește și: Impactul FIV asupra sănătății viitorului copil

Dr. Erna Stoian, medic primar obstetrică ginecologie, specialist in infertilitatea cuplului: Alegerea între IUI și FIV nu este doar despre cost sau gradul de intervenție, ci despre potrivirea metodei cu profilul medical al cuplului. Inseminarea nu este eficientă în cazul obstrucției tubare, al unei rezerve ovariene scăzute, atunci când vârsta maternă este  peste 35 de ani sau în cazul infertilității de cauză masculină, situații în care FIV este practic singura soluție viabilă si metoda de tratament care dă șanse reale cuplului de a deveni părinți. În plus, după 3–4 cicluri nereușite de IUI, este recomandat să trecem la FIV, deoarece șansele de succes nu mai cresc semnificativ cu cicluri suplimentare.

Trebuie să înțelegem că IUI nu este un pas obligatoriu înainte de FIV, iar FIV nu este o opțiune de ultimă instanță. Fiecare are locul său în algoritmul modern de tratament.

Dr. Erna Stoian, medic primar obstetrică ginecologie, specialist in infertilitatea cuplului: „Timpul și vârsta maternă sunt doi factori foarte importanți în diagnosticul tratamentul și prognosticul infertilității și, din păcate, sunt doi factori pe care nu îi putem modifica. Rezerva ovariană și calitatea ovocitelor scad odată cu creșterea vârstei materne, iar șansele de succes – indiferent de metoda folosită – se reduc semnificativ  cu trecerea fiecărui an. De aceea, nu recomandăm prelungirea excesivă a etapelor sau testarea repetată a unor metode cu eficiență scăzută. O strategie terapeutică eficientă nu înseamnă doar să începem cu ce e mai simplu, ci să alegem ce e mai potrivit din primul moment, pentru a nu pierde luni sau chiar ani prețioși.”

Pentru multe cupluri, drumul prin infertilitate nu este doar un parcurs medical, ci și o călătorie încărcată de speranță, nesiguranță și emoții greu de pus în cuvinte. De aceea, alegerea metodei de tratament nu ar trebui să se bazeze pe instinct sau pe ce pare mai ușor, ci pe o înțelegere profundă a cauzei și a contextului medical. Fie că este vorba despre inseminare intrauterină sau fertilizare in vitro, cheia succesului stă în adaptarea tratamentului la fiecare cuplu în parte și în colaborarea sinceră cu echipa medicală.

Foto: shutterstock

Preluat de la: csid.ro