ingrediente.jpg

Un ingredient omniprezent în bucătăria românească, uleiul de floarea-soarelui, ar putea să ne facă mai mult rău decât bine, avertizează medicii nutriționiști.

Deși este un element esențial în gătit pentru multe gospodine, specialiștii trag un semnal de alarmă cu privire la consumul excesiv al acestuia, din cauza conținutului ridicat de acizi grași Omega-6. Această componentă, prezentă în proporție de până la 70% în uleiul de floarea-soarelui, poate duce la inflamație cronică și creșterea riscului de boli metabolice, atunci când este consumată fără echilibru cu acizii grași Omega-3.

Dr. Ancuța Leonte, specialist în nutriție și boli metabolice, subliniază faptul că dieta modernă include deja prea multe grăsimi Omega-6, cu un raport dezechilibrat față de Omega-3, care ajunge uneori la 20:1.

„Un astfel de dezechilibru favorizează inflamația în organism și crește riscul pentru afecțiuni grave precum obezitatea, diabetul sau bolile cardiovasculare. Consumul mediu de 10 litri de ulei pe an, în România, este un factor de risc semnificativ,” a explicat medicul, într-un clip pe pagina sa de social media.

Deși uleiul de floarea-soarelui poate avea unele beneficii, specialiștii recomandă utilizarea moderată și introducerea alternativelor mai sănătoase în bucătărie, precum uleiul de măsline sau cel de avocado.

Acestea sunt mai bogate în Omega-3 și mai potrivite pentru menținerea unui echilibru sănătos al grăsimilor din dietă. Alegerea unor metode de gătit mai puțin procesate, precum coacerea sau fierberea, ar putea fi o altă soluție pentru reducerea impactului negativ al grăsimilor asupra sănătății.

Sursă foto – AtlasComposer / Envato

Preluat de la: csid.ro